Sunt discromat şi vreau şofer

Rue de Wiertz, intrarea principală în Parlamentul European. În dreapta se vede placa pe care scrie "Parlamentul European" în toate limbile Uniunii.

În 22 august 2007 am trimis o petiţie Comisiei pentru Petiţii a Parlamentului European. În 19 martie 2008 am primit înştiinţarea că petiţia a fost admisă, asta după ce în 24 Septembrie 2007, deci la o lună după trimitere, am primit confirmare de primire.

După alegerile pentru Parlamentul European în România am trimis o scrisoare de cerere de sprijin celor 35 care au fost aleşi. Domnul Vlad Nicolae Popa a fost primul care mi-a răspuns, spunând că va încerca să ajute.

Stimate domnule Tomoiaga,

Am primit scrisoarea dumneavoastra referitoare la situatia persoanelor discromate din Romania.

Socotesc intemeiata cererea dumneavostra si va rog, pentru a putea actiona, sa adresati cererea dumneavostra Comisiei pentru Petitii a Parlamentului European, in cadrul careia sunt si eu membru si unde exista mijloacele pentru a obtine o reactie a Comisiei in domeniul acesta.

I-am explicat domnului Popa că petiţia este deja depusă, dar dintr-un motiv sau altul se pare că nu a înţeles. Am mai primit un mail de la el cu adresa de internet unde se pot trimite petiţia, după care nu am mai primit nici o veste.

Din fericire scrisoarea mea a ajuns să fie citită şi de domnul Andi Cristea, asistent al domnului europarlamentar Titus Corlăţean, şi astfel a ajuns în atenţia domnului Corlăţean care a susţinut constant cererea discromaţilor inclusiv printr-o întrebare scrisă adresată Comisiei Europene.

Urmare a sprijinului domnului Corlăţean şi a colegului său Victor Boştinaru, petiţia a intrat pe ordinea de zi a Comisiei de Petiţii în 19 ianuarie 2009. Mi s-a comunicat că petiţionarul poate participa la şedinţa comisiei şi că eventualele cheltuieli de transport vor fi suportate de Parlamentul European.

Clădirile Parlamentului European, vedere din Piaţa Luxembourg

În urma unei bune comunicări cu domnişoara Oana Matei, asistentă a domnului Boştinaru, am ajuns cu bine la sediul Parlamentului European la data şi ora stabilită. Nu am fost singurul român petiţionar din ziua aceea, au mai fost nişte tineri legat de taxa auto, un domn reprezentând Asociației Patronale a Editorilor Locali din România şi alţii.

După anunţarea punctului 11, la care eram eu, mi s-a oferit posibilitatea să-mi susţin petiţia timp de 5 minute. Redau mai jos traducerea în română a intervenţiei mele (care a fost în engleză):

Domnule preşedinte, membri ai comisiei,

Numele meu este Vasile Tomoiagă şi sunt un discromat sau daltonism român. Termenul discromat (colorblind) este înşelător, sugerând că nu văd culori, ceea ce este fals. O formulă mai bună ar fi deficienţă de perecepţie a culorii (color deficient). Deficineţa mea se manifestă printr-o percepţie deplasată a verdelui, şi nu este rară. Opt procente din bărbaţii albi caucazieni şi 0.4% din femei au o formă sau alta a deficienţei, chiar şi în această cameră.

Cam 70% din totalul discromaţilor au acelaşi tip de percepţie a culorii ca şi mine. Este cu siguranţă doar o deficienţă căci disting cu uşurinţă culori de bază cum ar fi: (în acest moment am scos opt cartonaşe colorate amestecate) verde, albastru, maro, alb, portocaliu, roşu, galben, violet, şi cu siguranţă disting culorile semaforului. Este adevărat totuşi că disting mai puţine nuanţe de culori decţt cei cu vedere normală a culorilor, şi pic testul Ishihara.

Testul Ishihara este este un aranjament de culori elaborat foarte atent, proiectat să găsească chiar şi cea mai slabă deficienţă. Problema ţării mele România este că majoritatea medicilor nu vor permite celor care pică testul Ishihara să obţină permis de conducere, nici măcar unul pentru amatori.

Dar această situaţie duce la un număr de absurdităţi:

Întâi, un discromat cetăţean al Uniunii Europene care nu este din România poate să conducă prin România fără probleme.

Apoi, un discromat român rezident în altă ţară a UE (decât România) poate să obţină permisul acolo şi apoi să conducă în România. Dar eu care sunt discromat în România nu pot. Aceasta nu este doar discriminare, aceasta îmi pare persecuţie împotriva propiilor cetăţeni.

Nesurprinzător, legea este în mare parte ineficientă, deorece mulţi discromaţi găsesc o cale sau alta să obţină carnetul de şofer. Sau găsesc un doctor care ştie că legea este absurdă, sau mituiesc unul.

Responsabilitatea pentru aceastp situaţie este împărţită în două:

În primul rând, este vorba de ignoranţa şi inerţia sistemul medical. Cred că ţările foste comuniste aveau testul Ishiara eliminatoriu la testare, aşa cum este în China acum. Am un prieten acolo care mi-a spus despre testarea din China. Dar şi acolo este ineficientă legea.

În al doilea rând, şi cel mai important, persoana care este responsabilă de situaţia curentă este preşedintele Comisiei de Oftalmologie a Ministerului Sănătăţii, medic Monica Pop. Într-o convorbire telefonică pe care am avut-o cu ea în 2007, doamna Pop a spus că nu va permite niciodată discromaţilor să conducă. Îi este frică că discromaţii sunt responsabili pentru mult mai multe accidente decât cei cu perceptie normală a culorilor. Este adevărat că rata accidentelor în România este destul de mare, dar asocierea acesteia cu discromatopsia este neadecvată. Ar putea exista multe alte cauze cum ar fi infrastructura proastă, maşinile vechi etc. Faptul că Olanda, Germania, Elveţia, Franţa dar şi Noua Zeelandă, Canada sau Stalele Unite permit discromaţilor să obţină permisul de conducere amator sau chiar profesionist atunci când deficienţa nu este puternică ar trebui să fie un semnal clar pentru doamna Monica Pop.

Motivul pentru care Comisia Europeană ar trebui să intervină este pentru că această practică în România afectează nu numai generaţia prezentă ci şi pe cele ce vor veni, iar doamna Monica Pop nu doreşte să-şi schimbe hotărârea singură.

Din interacţiunea pe care am avut-o cu discromaţii în aceşti doi ani şi jumătate, cred că discromatopsia ar trebui testată la o vârstă tânără în şcoală iar elevul să fie informat despre meseriile pe care el sau ea nu pot să le practice, cum ar fi poliţist sau pilot.

Toate reglementările ce ţin de meseriile pe care un discromat nu le poate practica ar trebui revizuite în România, luând în considerare tipul şi severitatea deficienţei de percepţie a culorilor.

Doresc să-mi exprim gratitudinea pentru invitaţia de a participa aici astăzi şi pentru contribuţia dvs. la eliminarea acestei discriminări la care discromaţii români sunt supuşi.

Vă mulţumesc foarte mult.

După ce am încheiat intervenţia un membru al comisiei a prezentat situaţia legală la nivel de UE arătând că nu există nici o restricţie pentru discromaţi şi că baza de date ştiinţifică nu arată că discromaţii ar fi responsabili de mai multe accidente rutiere, ci că acestea au legătură cu neatenţia, alcoolul etc.

Cei doi europarlamentari români au susţinut şi ei petiţia, dar un spaniol a spus că deşi înţelege situaţia din România şi consideră că cererea discromaţilor este argumentată, petiţia ar trebui închisă căci Comisia nu poate obliga România să-şi schimbe legislaţia. Preşedintele Comisiei pentru Petiţii, domnul Libicki Marcin a spus că într-adevăr Comisia nu poate obliga dar va trimite o recomandare autorităţilor române.

Domnul Victor Boştinaru a promis să susţină în continuare acest demers. Acestea vor fi anunţate pe acest blog de îndată ce se vor materializa, cum am făcut şi până acum.

Îmi pare rău că nu am avut un dispozitiv de înregistrare ca să redau mai bine ceea ce s-a discutat în şedinţa Comisiei de Petiţii. Dacă există vreo înregistrare sau transcriere şi poate fi accesată o sa încerc să completez informaţiile.

Nu este o victorie finală dar e un pas important, care sper că ne apropie şi mai mult de ţelul declarat al acestui demers: discromaţii să poată fi şoferi, fără şpagă, fără lentile speciale folosite la test, cu fruntea sus.

Şi câteva poze din Bruxelles.