Un băiat daltonist îşi descoperă independenţa prin pictat.

A colour-blind boy discovers his independence through painting.

Mersi Anca C.

Vă rog să priviţi cu atenţie imaginea de mai jos şi apoi să răspundeţi la întrebarea din sondaj.

Întrebarea se referă la culorea fondurilor logo-ului (unde scrie GTS Slovakia) respectiv unde scrie Home.

Sensibil distinct înseamnă culori destul de apropiate dar nu aşa clar distincte.

Mulţumesc pentru răspuns!

Verde pe galben aşa cum este văzut de către cei care nu suferă de daltonism şi de către cei care au trei tipuri diferite de daltonism. 1) Vedere normală, 2) Daltonism la roşu, 3) Daltonism la verde, 4) Daltonism la albastru. Sursa: microsoft.com

Microsoft oferă online instruire pentru creatorii de documente, astfel ca aceştia să le facă mai accesibile persoanelor cu diferite dizabilităţi de vedere.

Unul din cazurile tratate este cel al daltoniştilor, iar recomandările Microsoft sunt foarte pertinente:

“În jur de 8% din bărbați și 0,5% din femei suferă de o formă de daltonism. Statistic, aceasta înseamnă că 1 din 12 cititori ai documentului dvs. nu va face distincția [normală] între culori. Din moment ce există trei tipuri de daltonism, alegerea culorilor pe care este sigur să le utilizați nu va fi ușoară… cel mai bine este să mizați pe un contrast puternic între culorile pe care le utilizați… Amintiți-vă regula de aur pentru documentele accesibile și nu vă bazați pe numai culoare pentru a transmite informații. Nu are rost să-i indicați unei persoane care nu poate vedea culori să apese pe butonul roșu, fără a evidenția acel buton și într-un alt mod.” (microsoft.com)

Este în interesul unei companii ca produsele pe care le crează să fie accesibile pentru cât mai mulţi oameni, şi este normal să îndrume utilizatorii acestor produse astfel încât documentele create cu suita Office să poată fi citite şi de daltonişti.

Dacă o companie manifestă grijă pentru daltonişti, cu cât mai mult ar trebui să manifeste grijă statul prin instituţiile sale.

Semafoarele ar trebui alese şi pe criteriul percepţiei culorilor de către daltonişti, copii ar trebui testaţi şi informaţi cu privire la carierele ce nu le pot urma, lista meseriilor interzise celor cu deficienţe de vedere ar trebui comparată cu liste silimare din state mai avansate, iar verdictul de apt/inapt ar trebui să ia în considerare tipul şi severitatea deficienţei. Ministerul Sănătăţii ar trebui să ofere o informare oficială către medicii cabinetelor de la medicina muncii, care nu ştiu că INAPTUL ce în dau discromaţilor este discreţionar şi inerţial. Discromatopsiile au fost scoase de pe lista afecţiunilor incompatibile cu calitatea de şofer amator din 2002!

Pentru a crea saituri web având în minte discromaţii şi daltoniştii vă invit să studiaţi pagina wearecolorblind.com.

(english summary at the end)

Prima dată am dorit să fac şcoala de şofer acum trei ani, undeva în septembrie 2006. După aproape trei ani am încercat din nou, folosind altă tactică.

Prima dată, în 2006, am sunat dinainte şi i-am spus doamnei de la cabinet că sunt discromat, am mers la cabinet, m-a testat, şi pentru certitudine am fost trimis la Policlinca CFR. Acolo domnul Marius Cristian Nistor m-a declarat inapt şofer, cu un bizar verdict “discromatopsie totală” (orice ar însemna pentru el asta, practic eu am deutanomalie medie, nu sunt daltonist).

De data aceasta am mers pregătit cu un set de înterbări războinice pe care să le scot în caz de nevoie. Mi-am spus însă că mă voi prezenta natural, fără să spun dinainte nimic, să las testarea să meargă ca la orice altă persoană. Examinarea medicală a început desigur cu planşele, o carte veche diferită de ce am pus eu pe acest blog. Sunt şi cifre, şi litere, uneori câte două pe o pagină. Cu greu, mai singur, mai ajutat, am distins o bună parte din ele.

În timpul acesta am pus trei întrebări pertinente durerilor noastre, cu testarea eliminatorie.

Prima dată am întrebat dacă e obligatorie testarea cu planşele Ishihara pentru a fi apt pentru condus. Răspuns a venit, cu mare certitudine, da, sigur că este necesar.

Apoi, printre alte vorbe, am dorit să ştiu unde scrie că testarea este necesară, ba chiar eliminatorie. Mi s-a spus că undeva trebuie să scrie.

A treia întrebare a fost nedumerirea mea privind faptul că unii medici dau apt la discromaţi iar alţii nu. Mi s-a spus că probabil legea e deajuns de flexibilă încât să permită ambele interpretări.

Sumarizând:

• testarea cu planşele Ishihara e obligatorie
• undeva trebuie să se specifice acest lucru
• legea e flexibilă încât unii pot da apt iar alţii nu

Fără să mai insist, bucuros oarecum că am scăpat cu atât, am trecut şi prin următoarele faze ale examinării medicale şi am ieşit pe uşă cu un apt pe fişa medicală. Totul în aproximativ 15 minute. Vă puteţi imagina ce descumpănit/mirat/perplex am rămas, având în vedere că pentru dreptul de a conduce (nu doar eu, ci orice discromat) am ajuns şi la Comisia de Petiţii a Parlamentului European de la Bruxelles.

Parafrazând un verset din Scriptură, putem spune că în România verdictul de apt nu atârnă nici de ordine, nici de legi, ci de medicii care le interpretează.

Aşadar, discromatul este apt pentru permis amator, A şi B.

Pentru demersul meu însă acest amănunt nu este unul esenţial, pentru că totuşi cei mai mulţi medici nu sunt la fel de flexibili ca cei la care am ajuns eu. Mai mult, e nevoie de introducerea testării copiilor cu planşele Ishihara în primele clase, pentru a se putea orienta în carieră, e nevoie de îmbunătăţirea semnalizării rutiere etc.

Aşa că blogul şi omul discromat nu se opresc aici.

Să ne vedem (cu) bine!

In september I went to be tested again medically for gettind my driver’s licence. This time I said nothing of my colorblindness, and I did not mention my petition, nothing from what I did in this three years since I got the “unfit for driving”. This time the doctor was helpful and said that they give a pass for amateur driving licences. As I suspected long ago, and others before me, there is nothing clear in the Romanian law that require a doctor to test eliminatory with the Ishihara plates. So it is not that much a matter of changing the law but of clarifying it. A health department clarification would do it, I think. I’ll strive for this, I think, in the near future.

Pentru prima dată în trei ani de când am început eforturile de a normaliza cât de cât situaţia discromaţior ce doresc să fie şoferi apare un articol de presă care face referire direct la aceste eforturi, şi mai mult, mă citează (uneori parafrazat). Sunt recunoscător jurnalistei Lacrima Andreica şi Jurnalului pentru interesul acordat acestui subiect şi pentru voinţa de publicare.

Pentru cei ce nu au citit articolul, este vorba de “Sunt discromat şi vreau să fiu şofer în ţara mea!”.

Mai jos doresc să fac câteva comentarii, mai precis precizări, nuanţări şi explicaţii suplimentare la unele afirmaţii ce pot fi înţeles greşit sau care sunt puţin imprecise medical sau ştiinţific, deşi în linii mari corecte (subiectul tratat este unul dificil, şi este foarte greu să explici în termeni populari şi pe scurt concepte ce ţin de discromaţi şi discromatopsie).

1. “În România trăiesc peste 900.000 de bărbaţi pentru care lumea este colorată altfel. Pentru ei, culorile au nuanţe limita­te sau pur şi simplu nu există aşa cum sunt ele pentru majoritatea. Nu le schim­bă viaţa punându-le-o în pericol, pentru că formele le percep perfect, dar le afectează traiul atunci când au nevoie să obţină un permis de conduce­re.” – în sfârşit, o descriere bună a vederii discromaţilor. Nu se pune problema ce (nu) văd discromaţii ci cum. Este incomplet şi posibil absurd şi ilogic să spunem că discromaţii nu văd roşul. Este corect să spunem că discromaţii văd roşul (dar şi verdele, şi multe alte culori) altfel.
2. “Sunt discromaticii, care peste tot în Europa pot şofa, doar în România, Argentina şi China – nu!” – (a) Medical, termenul corect pentru persoanele afectate de discromatopsie este discromatopsic. Popular, este acceptabil să spunem că o persoană este dis-cromată, sau, cum se spune în acest articol, dis-cromatic. (b) Este drept că România şi China testeasză eliminatoriu cu planşele Ishihara, adică discromaţii nu prea au apt şofer, dar despre Argentina nu sunt sigur. Wikipedia zice că şi Turcia, şi mai ştiu şi de R. Moldova, de la un cititor. E posbil ca foştii şi actualii comunişti să fi avut fixul ăsta, dar nu numai ei. Unii însă s-au luminat mai repede.
3. “În numele discromaticilor din România, clujeanul Vasile Tomoioagă” – da, numele meu are un o în plus. Sunt Tomoiagă nu Tomoioagă.
4. “Ar mai fi o şansă, există şi în România o firmă italiană care produce şi comercializează lentile pentru discromaţi, lentile care reglează problema acestora”, mai spune Vasile Tomoioagă.” – aici cred că m-am încurcat. Un cititor şi-a făcut lentile de contact la o firmă în Italia (a mers până acolo), iar alţii şi-au făcut lentile pentru ochelari la o altă firmă cu sediu în România. Nu sunt sigur dacă firma din România face şi lentile de contact sau doar pentru ochelari.
5. “Am picat testele şi diagnosticul pe care mi l-a pus este unul definitiv” – medicul specialist de la Policlinica CFR mi-a pus “Inapt şofer” cu menţiunea “Discromatopsie totală”. Ce o fi aia totală nu ştiu. Diagnosticul e definitiv în in sensul discromatopsiei, dar la inapt mai rămâne de văzut
6. “Până să ajungă la Bruxelles, Vasile Tomoioagă s-a bătut cu autorităţile române, trimiţând scrisori, petiţii la toate spitalele din marile oraşe.” – este vorba de câte un spital sau policlinică din fiecare reşedinţă de judeţ, dar am trimis şi la Universităţi de Medicină şi Farmacie, şi în alte locuri.
7. “Ciudăţenia e că în Cluj, de pildă, noile semafoare cumpărate de Primărie sunt moderne, iar culoarea verde de pildă are tentă de albastru, culoare pe care o percep toţi discromaticii. Avem semafoare, dar n-avem permise!”, a conchis Vasile Tomoioagă.” – Culoare verde la unele semafoare are o tentă albăstruie, care este mult mai distinctă de galben sau roşu. Chiar şi cu verdele clasic, nu se pune problema să nu-l văd, eu sau alţi discromaţi, cu sensul de a nu-l distinge de roşu. Îl disting de când am văzut semafor întâia oară în viaţă. Chiar şi daltoniştii diferenţiază între verde şi roşu la semafor, pentru că, printre altele, au luminozităţi diferite, şi din câte îmi amintesc, Daniel Flück, amicul elveţian daltonist cu carnet legal, zicea că roşul îl percepe semnificativ mai închis decât verdele. Deci, cum scrie şi în articol, avem semafoare pentru daltonişti dar nu avem permise nici pentru discromaţi. Într-o anumită măsură e ca şi cum am avea rampe de acces pentru persoane cu handicap locomotor dar nu le-am permite să circule pe trotuar.

Pe o altă notă, azi am fost admis la proba teoretică pentru categoria A. Urmează să mă prezint curând la medic.

Revenind la articole de presă, voi comenta în curând “Viaţă de daltonist, de la volan la piaţă” din Gândul. Comentariile doamnei Monica Pop sunt fantastice, literal. Iar dacă domnul Befu dorea să scrie documentat despre cum arată lumea discromaţilor, de la ghidon la piaţă, putea să vorbească cu cineva mai documentat.

Discromaţii care se prezintă la cabinetul medical pentru completarea dosarului în vederea obţinerii carnetului de şofer amator le recomand să o facă plini de încredere şi demnitate. Reglementările în vigoare, cel puţin atât cât ştiu eu, NU exclud discromaţii de la şoferie. Aşa că nu noi trebuie să ne temem de medici ci ei de noi (vezi întrebarea 4), dacă insistă să ne testeze eliminatoriu cu planşele Ishihara.

Vă recomand să studiaţi bine informaţiile disponibile pe acest blog, să fiţi familiari cu mecanismul de percepţie a culorilor, cu faptul că în alte ţări nu există impedimente pentru discromaţi, şi apoi să vă notaţi aceste întrebări înainte de a merge la cabinetul medical:

1. Pe baza căror legi, ordine sau reglementări scrise în vigoare mă testaţi eliminatoriu cu planşele Ishihara? (nu prea există aşa ceva)
2. Ce ţări din lume cunoaşteţi în care se dă inapt şofer discromaţilor?
3. Ce culoare au cele două discuri din această imagine? Dar pătratele în care sunt discurile? Ştiaţi că percepem culoarea şi în funcţie de fundalul pe care sunt aşezate obiectele/formele, acesta fiind unul din motivele pentru care cifrele din planşele Ishihara au în vecinătatea lor buline a căror culoare este aleasă cu grijă pentru ca discromaţii să fie depistaţi? (răspunsul aici)
4. Având în vedere că ordinul M.S. nr. 350/2003 care modifică ordinul M.S. nr. 87/2003, nu mai include discromatopsiile pe lista afecţiunilor incompatibile cu calitatea de şofer amator, care credeţi că sunt şansele ca să câştig un eventual proces pe care vi l-aş intenta în cazul în care mă declaraţi inapt?

Apoi să reveniţi aici şi să povestiţi experienţa avută. Intenţionez să aplic eu insumi ce scris mai sus în curând.

Greg Force, fiul lui Charles Force, directorul staţiei de monitorizare a misiunii Apollo 11 din Guam este daltonist, conform hotnews.ro:

Visul lui Greg a fost sa ajunga astronaut. A absolvit fizica, dar nu a reusit sa treaca testele pentru admiterea in programul spatial din cauza ca era daltonist.

CNN adaugă câteva detalii interesante:

Din nefericire, el nu a fost capabil să treacă de testul de vedere (a culorilor) pentru programul spaţial din cauza discromatopsiei lui, dar nici măcar asta nu a putut să-i distrugă interesul. Greg a continuat şi şi-a luat licenţa de pilot …

(english: Unfortunately, he was unable to pass the vision test for the space program because of his colorblindness, but even that couldn’t squelch his interest. Greg went on to get his pilot’s license…)

Deci în SUA lui Greg i-a fost permis să fie chiar pilot (licenţă personală). La noi nu ţi se permite să fii nici şofer amator.

Notă: hotnews traduce colorblind cu daltonist. Daltonismul este o clasa particulara de discromatopsie, printre cele mai severe. Nu e clar că domnul Greg Force este daltonist sau are o formă mai uşoară de discromatopsie, cum ar fi deuteranomalie sau protanomalie.

For english readers:

Greg Force, a boy involved in the successful landing of Apollo 11 is colorblind and could not follow the spatial program to be an astronaut. He’s a pilot though. Whole story on CNN website.

Un test pentru discromatopsie destul de simplu: exista vreun mesaj înscris pe elefant?

Eu imi dau seama că sunt buline care formează ceva distinct, dar nu îmi dau seama ce. Cei care văd clar o literă în mod normal nu sunt discromaţi.

foto: rwp-roger

via colblindor

Azi am primit pe acest blog următorul comentariu:

Impresionant. Astăzi am venit de la poliţie unde am fost la vizita medicală (vreau să mă înscriu în poliţie) şi am fost respins pe motiv că sunt daltonist. Trist… asta e pasiunea mea şi altceva nu mă văd făcând. Acuma nu ştiu ce să fac poate să mă omor

Nu este primul comentariu lăsat pe acest blog de tineri care se întorc acasă de la testarea pentru poliţie, armată şi desigur şcoala de şofer şi caută pe net detalii despre afecţiunea care le-a curmat visul.

Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării ar trebui să colaboreze pentru introducerea testării cu planşele Ishihara la o vârstă suficient de mică încât elevii să nu-şi fi făcut deja planuri serioase pentru o carieră. Probabil clasele V-VIII ar fi cea mai bună alegere. Cum există programe de vaccinare, de evaluare a sănătăţii, de ce nu s-ar introduce şi aceste teste?

Lista meseriile pe care discromaţii nu le pot practica ar trebui făcută publică şi oferită părinţilor copiilor cu acestă anomalie de percepţie a culorilor. Dar revenim iarăşi la chestiunea cantitate versus calitate. Testare cu planşele Ishihara este grosso modo, cantitativa, nu ne spune cu precizie tipul si severitatea deficienţei. Eu am deuteranomalie medie-severă dar în 98% din situaţiile comune ale vieţii faptul că sunt discromat este irelevant (“expertul” de la Policlinca CFR, Marius Cristian Nistor, mi-a trântit o “discromatopsie totală“). Estimez că 80-90% dintre discromaţi au o anomalie mai uşoară sau egală cu a mea (în general mai uşoară).

Chiar şi această listă de meserii ar trebui să ţină cont de gradul deficienţei. Dar ăsta e un vis, deocamdată, dacă la noi eşti inapt şi pentru permis de conducere amator dacă nu discerni corect toate planşele Ishihara.

Domnule Titus Corlăţean, Victor Boştinaru, domnule Nicolae Vlad Popa, ne mai ţineţi minte?

Nu sunt anarhist. Cred că trebuie să respectăm legile şi instituţiile statului. Cred că trebuie să ne îndeplinim îndatoririle de cetăţeni, ba mai mult, să nu aşteptăm să ne bage statul în traistă ci să punem noi umărul la construirea unei democraţii sănătoase.

De ce dau atunci sfaturile de mai jos? Pentru ca uneori legile sau practica statului sau a unor instituţii este nedreaptă. Atunci când relgementările sunt împotriva oamenilor, desi există argumente covârşitoare pentru schimbarea stării de fapt, cred că nesupunerea civică şi “fentarea” sunt justificate.

Să vedem deci câteva modalităţi de a sări peste hopul testării cu planşele Ishihara pentru a vă lua permisul de şofer.

1. Nu e nevoie să le fentezi întotdeauna. Căutaţi în oraşul dvs. mai multe cabinete de medicina muncii, vorbiţi cu medicii, explicaţi-le că vedeţi culorile, dar că vedeţi putin diferit, şi asta nu e o ameninţare la adresa siguranţei rutiere. Căutaţi până găsiţi un medic care vă înţelege cât de cât şi care dă apt discromaţilor. Sunt unii care pentru permis amator pun apt, dacă recunoaşteţi o părte bună din planşe. Dar nu veţi găsi întotdeauna aceşti medici, si atunci:
2. Învăţaţi seturile de planşe Ishihara pe de rost. Există două seturi standard, cele de 24 şi cele de 38. Majoritatea cabinetelor care testază pentru permisul de conducere le folosesc. Unii cititori ai acestui blog au reuşit astfel să ocolească obtuzitatea sistemului (învăţând de ex. după modelul primelor bulinuţe de sus).
3. Făceţi-vă lentile de contact. Un citior şi-a făcut lentile colorate în Italia (deşi nu văd de ce nu s-ar putea face şi in România) şi astfel poate trece fără nici o problemă testul “cu mozaicul”. Iar pentru cei îndrăzneţi
4. Fiţi curajoşi şi confruntaţi medicii. Dreptatea e de partea discromaţilor nu a medicilor. Învăţaţi ce întrebări trebuie să puneţi dacă medicul îndrăzneşte să vă dea inapt şofer. Când medicii vor afla că nu e tocmai OK ceea ce fac, adică să testeze eliminatoriu cu planşele Ishihara, vor începe să se mai înmoiaie puţin şi să se gândească mai bine dacă ar avea cu ce să se apere în cazul în care clientul le intentează proces.

Notă: nu recomand folosirea acestor metode pentru a trece probele pentru poliţie sau armată. Trebuie să recunoaştem că deşi vedem bine, încât în viaţa de zi cu zi afecţiunea nici nu este perpectibilă, nu percepem la fel de clar culorile (sau contrastul dintre unele culori pe anumite fundaluri) ca şi cei cu vedere normală, şi ar trebui ca în meseriile acestea să-i lăsăm pe cei apţi.

La sugestia lui  Cosmin am creat această pagină unde vă rog să lasaţi comentarii cu medici care dau apt pentru permis la discromaţi.

Dacă aţi trecut cu bine de examenul oftalmologic, fără şpagă, vă rog să intraţi la pagina Medici Luminaţi să lasaţi numele medicului şi adresa cabinetului.

Data poştei in Bruxelles: 29 ian. 2009

Stimate domn,

După cum cunoaşteţi, Comisia pentru petiţii a continuat examinarea petiţiei dumneavoastră în cadrul reuniunii din 19-20 ianuarie 2009, luând în considerare în mod adecvat informaţiile transmise în scris şi verbal de către Comisia Europeană. Vă trimit, în anexă, spre informare, o copie a răspunsului scris al Comisiei Europene. Folosesc acest prilej pentru a vă mulţumi pentru prezenţa dumneavoastră la reuniune şi pentru contribuţia la dezbatere.

În urma discuţiei purtate, comisia a decis să se adreseze autorităţilor române pentru a le invita să ia în considerare posibilele evoluţii în legislaţia internă referitoare la eliberarea permiselor de conducere. Deşi prevederile legislaţiei comunitare pe acestă temă nu împiedică în nici un fel autorităţile naţionale să fixeze reguli mai stricte privind condiţiile de eliberare a carnetelor de şofer, membrii Comisiei noastre consideră că nu este de dorit să se ajungă în situaţia în care cetăţenii români suferinzi de daltonism vor face demersuri pentru obţinerea permiselor în alte state membre UE.

Comisia pentru petiţii intenţionează să continue examinarea petiţiei dumneavoastră de îndată ce va fi în posesia comentariilor solicitate autorităţilor române. Vă vom informa, desigur, cu privire la eventualele măsuri luate în privinţa petiţiei dumneavoastră.

Cu stimă,
Marcin Libicki
Preşedintele Comisiei pentru petiţii

PE

PE

PE

Rue de Wiertz, intrarea principală în Parlamentul European. În dreapta se vede placa pe care scrie "Parlamentul European" în toate limbile Uniunii.

În 22 august 2007 am trimis o petiţie Comisiei pentru Petiţii a Parlamentului European. În 19 martie 2008 am primit înştiinţarea că petiţia a fost admisă, asta după ce în 24 Septembrie 2007, deci la o lună după trimitere, am primit confirmare de primire.

După alegerile pentru Parlamentul European în România am trimis o scrisoare de cerere de sprijin celor 35 care au fost aleşi. Domnul Vlad Nicolae Popa a fost primul care mi-a răspuns, spunând că va încerca să ajute.

Stimate domnule Tomoiaga,

Am primit scrisoarea dumneavoastra referitoare la situatia persoanelor discromate din Romania.

Socotesc intemeiata cererea dumneavostra si va rog, pentru a putea actiona, sa adresati cererea dumneavostra Comisiei pentru Petitii a Parlamentului European, in cadrul careia sunt si eu membru si unde exista mijloacele pentru a obtine o reactie a Comisiei in domeniul acesta.

I-am explicat domnului Popa că petiţia este deja depusă, dar dintr-un motiv sau altul se pare că nu a înţeles. Am mai primit un mail de la el cu adresa de internet unde se pot trimite petiţia, după care nu am mai primit nici o veste.

Din fericire scrisoarea mea a ajuns să fie citită şi de domnul Andi Cristea, asistent al domnului europarlamentar Titus Corlăţean, şi astfel a ajuns în atenţia domnului Corlăţean care a susţinut constant cererea discromaţilor inclusiv printr-o întrebare scrisă adresată Comisiei Europene.

Urmare a sprijinului domnului Corlăţean şi a colegului său Victor Boştinaru, petiţia a intrat pe ordinea de zi a Comisiei de Petiţii în 19 ianuarie 2009. Mi s-a comunicat că petiţionarul poate participa la şedinţa comisiei şi că eventualele cheltuieli de transport vor fi suportate de Parlamentul European.

Clădirile Parlamentului European, vedere din Piaţa Luxembourg

În urma unei bune comunicări cu domnişoara Oana Matei, asistentă a domnului Boştinaru, am ajuns cu bine la sediul Parlamentului European la data şi ora stabilită. Nu am fost singurul român petiţionar din ziua aceea, au mai fost nişte tineri legat de taxa auto, un domn reprezentând Asociației Patronale a Editorilor Locali din România şi alţii.

După anunţarea punctului 11, la care eram eu, mi s-a oferit posibilitatea să-mi susţin petiţia timp de 5 minute. Redau mai jos traducerea în română a intervenţiei mele (care a fost în engleză):

Domnule preşedinte, membri ai comisiei,

Numele meu este Vasile Tomoiagă şi sunt un discromat sau daltonism român. Termenul discromat (colorblind) este înşelător, sugerând că nu văd culori, ceea ce este fals. O formulă mai bună ar fi deficienţă de perecepţie a culorii (color deficient). Deficineţa mea se manifestă printr-o percepţie deplasată a verdelui, şi nu este rară. Opt procente din bărbaţii albi caucazieni şi 0.4% din femei au o formă sau alta a deficienţei, chiar şi în această cameră.

Cam 70% din totalul discromaţilor au acelaşi tip de percepţie a culorii ca şi mine. Este cu siguranţă doar o deficienţă căci disting cu uşurinţă culori de bază cum ar fi: (în acest moment am scos opt cartonaşe colorate amestecate) verde, albastru, maro, alb, portocaliu, roşu, galben, violet, şi cu siguranţă disting culorile semaforului. Este adevărat totuşi că disting mai puţine nuanţe de culori decţt cei cu vedere normală a culorilor, şi pic testul Ishihara.

Testul Ishihara este este un aranjament de culori elaborat foarte atent, proiectat să găsească chiar şi cea mai slabă deficienţă. Problema ţării mele România este că majoritatea medicilor nu vor permite celor care pică testul Ishihara să obţină permis de conducere, nici măcar unul pentru amatori.

Dar această situaţie duce la un număr de absurdităţi:

Întâi, un discromat cetăţean al Uniunii Europene care nu este din România poate să conducă prin România fără probleme.

Apoi, un discromat român rezident în altă ţară a UE (decât România) poate să obţină permisul acolo şi apoi să conducă în România. Dar eu care sunt discromat în România nu pot. Aceasta nu este doar discriminare, aceasta îmi pare persecuţie împotriva propiilor cetăţeni.

Nesurprinzător, legea este în mare parte ineficientă, deorece mulţi discromaţi găsesc o cale sau alta să obţină carnetul de şofer. Sau găsesc un doctor care ştie că legea este absurdă, sau mituiesc unul.

Responsabilitatea pentru aceastp situaţie este împărţită în două:

În primul rând, este vorba de ignoranţa şi inerţia sistemul medical. Cred că ţările foste comuniste aveau testul Ishiara eliminatoriu la testare, aşa cum este în China acum. Am un prieten acolo care mi-a spus despre testarea din China. Dar şi acolo este ineficientă legea.

În al doilea rând, şi cel mai important, persoana care este responsabilă de situaţia curentă este preşedintele Comisiei de Oftalmologie a Ministerului Sănătăţii, medic Monica Pop. Într-o convorbire telefonică pe care am avut-o cu ea în 2007, doamna Pop a spus că nu va permite niciodată discromaţilor să conducă. Îi este frică că discromaţii sunt responsabili pentru mult mai multe accidente decât cei cu perceptie normală a culorilor. Este adevărat că rata accidentelor în România este destul de mare, dar asocierea acesteia cu discromatopsia este neadecvată. Ar putea exista multe alte cauze cum ar fi infrastructura proastă, maşinile vechi etc. Faptul că Olanda, Germania, Elveţia, Franţa dar şi Noua Zeelandă, Canada sau Stalele Unite permit discromaţilor să obţină permisul de conducere amator sau chiar profesionist atunci când deficienţa nu este puternică ar trebui să fie un semnal clar pentru doamna Monica Pop.

Motivul pentru care Comisia Europeană ar trebui să intervină este pentru că această practică în România afectează nu numai generaţia prezentă ci şi pe cele ce vor veni, iar doamna Monica Pop nu doreşte să-şi schimbe hotărârea singură.

Din interacţiunea pe care am avut-o cu discromaţii în aceşti doi ani şi jumătate, cred că discromatopsia ar trebui testată la o vârstă tânără în şcoală iar elevul să fie informat despre meseriile pe care el sau ea nu pot să le practice, cum ar fi poliţist sau pilot.

Toate reglementările ce ţin de meseriile pe care un discromat nu le poate practica ar trebui revizuite în România, luând în considerare tipul şi severitatea deficienţei de percepţie a culorilor.

Doresc să-mi exprim gratitudinea pentru invitaţia de a participa aici astăzi şi pentru contribuţia dvs. la eliminarea acestei discriminări la care discromaţii români sunt supuşi.

Vă mulţumesc foarte mult.

După ce am încheiat intervenţia un membru al comisiei a prezentat situaţia legală la nivel de UE arătând că nu există nici o restricţie pentru discromaţi şi că baza de date ştiinţifică nu arată că discromaţii ar fi responsabili de mai multe accidente rutiere, ci că acestea au legătură cu neatenţia, alcoolul etc.

Cei doi europarlamentari români au susţinut şi ei petiţia, dar un spaniol a spus că deşi înţelege situaţia din România şi consideră că cererea discromaţilor este argumentată, petiţia ar trebui închisă căci Comisia nu poate obliga România să-şi schimbe legislaţia. Preşedintele Comisiei pentru Petiţii, domnul Libicki Marcin a spus că într-adevăr Comisia nu poate obliga dar va trimite o recomandare autorităţilor române.

Domnul Victor Boştinaru a promis să susţină în continuare acest demers. Acestea vor fi anunţate pe acest blog de îndată ce se vor materializa, cum am făcut şi până acum.

Îmi pare rău că nu am avut un dispozitiv de înregistrare ca să redau mai bine ceea ce s-a discutat în şedinţa Comisiei de Petiţii. Dacă există vreo înregistrare sau transcriere şi poate fi accesată o sa încerc să completez informaţiile.

Nu este o victorie finală dar e un pas important, care sper că ne apropie şi mai mult de ţelul declarat al acestui demers: discromaţii să poată fi şoferi, fără şpagă, fără lentile speciale folosite la test, cu fruntea sus.

Şi câteva poze din Bruxelles.

Anomaloscopul este instrumentul care măsoară severitatea şi tipul deficienţei de percepţie a culorilor. Acesta a fost inventat în 1907. Adica pe vremea când la noi era răscoala tărănească.

În România testarea percepţiei culorii se face folosind planşele Ishihara (care au fost inventate în 1917, deci mai târziu decât anomaloscopul). Problema este că acest test (Ishihara) este cantitativ nu calitativ, adică depistează orice defect, de la nesemnificativ la sever(*). Totuşi, cine pică testul “cu mozaicul” este taxat INAPT ŞOFER şi multe altele.

Pe mine m-a ştampilat INAPT domnul doctor Marius Cristian Nistor de la Policlinica CFR Cluj, după testarea cu planşele şi cu un aparat antic ce emite lumină în diferite culori. Mi s-a spus că am făcut confuzie între roşu şi portocaliu şi între verde-led şi alb.

Statele care îşi respectă cetăţenii ceva mai mult şi care nu au incompetenţi** în fruntea comisiilor consultative ale parlamentului testează severitatea anomaliei de percepţie a culorilor (folosind probabil anomaloscopul), şi într-adevăr nu permit oricui să fie şofer, atenţie, profesionist (străinii spun comercial). De exemplu, celor care sunt protanopi (din câte îmi amintesc aşa face Australia). În România însă de abia se ştie acest cuvânt (vezi numărul de rezultate).

Recapitulând, deşi există instrument care testează severitatea şi tipul deficienţei de percepţie, România foloseşte planşele Ishihara pentru că sunt ieftine, accesibile, uşor de folosit şi pentru că nu îşi respectă cetăţenii. Şi pentru că medicii oftalmologi sunt ignoranţi (nu toţi). Ignoranţi cu privire la legile altor ţări şi ignoranţi cu privire la ce şi cum văd discromaţii.

Note:
* – Notă: în testul cu 24 de planşe, cele de la 16 la 23 sunt gândite ca să clasifice între diferite tipuri şi severităţi. O exprimare mai corectă ar fi că testarea este cantitativă, adică pe medici nu îi interesează cât de puternică este deficienţa, deşi o analiză atentă a rezultatelor la testul făcut complet ar arăta cu aproximaţie gradul şi tipul deficienţei.
** – precizăm că calificativul incompetent se atribuie doamnei Monica Pop doar pentru modul în care tratează problema discromaţilor

Prin interesul consecvent arătat de domnul europarlamentar din partea PSD Titus Corlăţean,  prin munca domnului asistent Andi Cristea şi prin lobby-ul (da, e permis şi e etic, e şi ăsta un mod prin care ne reprezintă domnii europarlamentari) făcut de domnul Victor Boştinaru, coleg de partid cu domnul Corlăţean, europarlamentar şi membru în Comisia de Petiţii a PE, petiţia pe care am trimis-o la Parlamentul European (mai precis tuturor europarlamentarilor români) pentru apărarea dreptului discomaţilor de a fi şoferi (amatori) în România a ajuns în agenda Comisiei pentru Petiţii. Mai jos este programarea:

EUROPEAN PARLIAMENT

Committee on Petitions

DRAFT AGENDA

Meeting
Monday 19  January  2009, 15.00 – 18.00
Tuesday 20  January  2009, 9.00 – 12.30
Brussels

[...]

Transport
11. N°  905/2007 by Mr Vasile Tomoiaga (Romanian), concerning discrimination against colour-blind persons who cannot obtain driving licences in Romania
(in the presence of the petitioner)

[...]

europarl.europa.eu

În zilele de 19 şi 20 ianuarie, cu voia lui Dumnezeu, voi fi la Bruxelles pentru a-mi susţine petiţia. Da, democraţia funcţionează, da, oamenii simpli pot face o diferenţă, da, suntem parte a istoriei nu victimă a ei.