Sunt discromat şi sunt şofer

Preambul

Povestea începe pe vremea copilariei mele, când împreuna cu prieteni sau cu mama mergeam sa culegem ciuperci, si, lucru de neînteles pentru mine la vremea aceea, si generator de frustrare, era faptul ca gaseam întotdeauna foarte putine, daca nu deloc. Altadata, când cautam prin iarba fragute, cu ciuda observam ca cei care cautau împreuna cu mine duceau mâna la gura sa savureze minusculul fruct mult mai des decât o faceam eu. Sau, întrebarile mele hazlii despre culoarea verde a vreunui obiect vestimentar care nu era tocmai verde. Sau suita pe care am facut-o odata la un joc de rummy, seara, la lumina de bec, care continea piese colorate (sters) si verde, dar si rosu.

Aceste întâmplari au ramas împrastiate în mintea mea fara vreo logica, si fara sa banuiesc cât de cât ca ar putea fi legate cumva. Prima supriza majora legata de felul în care vad ochii mei lumea a venit la vârsta de 14 ani, la pregatirea dosarului pentru admitere la liceu, când am fost controlat la oftalmolog pentru vederea cromatica. Am aflat cu mirare ca am discromatie partiala, si ca nu pot sa candidez la toate cele 5 profiluri ale Grupului Scolar de Transporturi Cai Ferate. Doar doua au putut fi scrise pe lista. Prima era informatica, la care am si intrat, domeniu în care am ajuns sa si lucrez pâna la urma.

O confirmare a diagnosticului pus în liceu a venit la recrutare, când am vazut din nou ciudatele combinari de cerculete colorate, si dârele ceva mai evidente care trebuiau sa formeze o cifra, dar care nu se lasa vazuta clar de ochii mei. În afara câtorva incidente hilare legate de tentativa de a cumpara un produs despre a carui culoare se pare ca nu cadeam de acord cu vânzatoarea, nu îmi amintesc ca aceasta minora afectiune sa-mi fi influentat într-un mod neobisnuit existenta. A, mai tin minte ca anumite cifre si litere rosii scrise pe hârtiile lucioase îmi pareau ca ard, nu le vedeam conturul clar, si chiar si privirea îndelungata a lor mi se parea obositoare.

În vremuri mai recente, m-am gândit ca mi-ar prinde bine sa fac scoala de sofer profitând de perioada calma si neaglomerata a vietii de tânar casatorit. Stiam dinainte ca voi întâmpina probleme, si aveam în minte si solutiile nerezonabile si care nu ma consolau deloc, în genul “lasa ca o sa conduca sotia”, sau “poate aranjezi cumva”. M-am îndreptat plin de speranta totusi la o cunoscuta scoala de soferi din oras, si înainte de a începe cursurile, le-am spus problema mea, si ei mi-au recomandat un cabinet medical care sa ma investigheze la un nivel competent si sa decida daca pot sa fiu macar sofer amator. Doamna de la cabinet m-a îndrumat spre un medic oftalmolog specialist, care mi-a pus în fata cunoscutele planse Ishihara, si pe lânga asta, a trebuit sa identific culoarea razelor emise de un aparat care simuleaza lumina crepusculara. Amabil, medicul a reluat procesul de identificare a culorii luminii si a doua oara, deoarece, mi s-a spus pe urma, nu am numit corect culoarea portocalie si pe cea verde. Prima am confundat-o cu rosu iar a doua cu alb.

Un puternic sentiment de frustrare si de nedreptate m-a cuprins dupa ce am primit biletul de analiza, pe care scria “inapt sofer”. Am început foarte curând sa caut informatii despre afectiune, sa cunosc cât mai mult despre cauzele acesteia, problemele pe care le poate genera unui sofer, si situatia discromatilor din statele europene si din America. Am întâlnit în mediul virtual al internetului un camarad de “suferinta”, sofer în America, dar care întâmpinase la rândul lui probleme în România. Colaborând cu el prin schimburi de informatii, consultari, si din cautari personale, am aflat despre lipsa restrictiilor din alte state, despre ordinele Ministerului Sanatatii care initial includeau discromatopsiile în lista afectiunilor incompatibile cu calitatea de sofer amator, dar care ulterior au fost excluse, si am cunoscut cazuri recente de discromati declarati inapti. Am învatat despre natura ereditara a acestei afectiuni, despre modul în care ochiul uman percepe culorile, despre lipsa tratamentului, si faptul ca nu toate discromatopsiile sunt la fel, ci exista diferite subclasificari, în functie de componenta de culoare perceputa diferit. Am aflat despre teoriile recente care spun ca la discromati perceptia anumitor receptori de pe retina este deplasata mai degraba decât redusa, si ca la mine e vorba (cel mai probabil de o forma) de deuteranomalie, adica perceptia verdelui e deplasata spre rosu, ceea ce explica de ce am spus la test ca acel verde deschis este alb, si portocaliul rosu (cei cu deuteranomalie se pare ca percep componenta verde mai slab si cea rosie mai puternic).

Toate cercetarile noastre s-au concretizat într-un memoriu pe care îl supun atentiei Ministerului Sanatatii, medicilor oftalmologi, institutiilor statului cu competenta în acesta problema, si tuturor persoanelor care doresc sa cunoasca acest lucru cel putin interesant despre un procent semnificativ din populatia României.

Ministerul Sanatatii Publice,
Comunitatea medicilor oftalmologi

Exista o anomalie genetica numita discromatopsie ce afecteaza aproximativ 8% din barbati si 0,4% din femei, care se manifesta printr-o sensibilitate diferita de cea normala la perceptia culorilor, de multe ori fara ca respectivii sa fie constienti de asta. Studiile stiintifice au demonstrat ca nu exista o incompatibilitate între aceasta anomalie si capacitatea de a conduce în siguranta un autoturism. Cu toate acestea, spre deosebire de multe state din vest, în tara noastra persista o discriminare destul de raspândita fata de persoanele afectate de discromatopsii, manifestata prin declararea acestora ca fiind inapte de a conduce o masina, cu toate ca legile în vigoare nu includ aceasa anomalie în lista afectiunilor incompatibile cu calitatea de sofer amator.

Discromatopsia (uneori numita discromatie, dar si daltonism – vezi Anexa 1 pentru definirea termenilor) este caracterizata în general de incapacitatea de a distinge corect diferentele mici între anumite nuante de culori (cel mai adesea nuante de rosu si verde), de obicei apropiate în spectrul vizual. Aceasta este o afectiune netratabila, mostenita genetic, datorata deficientei celulelor fotoreceptoare aflate pe retina responsabile de vederea diurna (conuri) în a filtra corect una din cele trei componente fundamentale de culoare – rosu, verde si albastru (vezi Anexa 1 pentru detalii).

Pentru a elimina posibile ambiguitati si confuzii, dorim sa clarificam faptul ca daca o persoana este discromata, acest lucru nu înseamna ca nu distinge culorile, sau ca nu distinge rosul sau verdele, sau încurca rosul cu verdele. Este adevarat ca sunt cazuri în care o persoana nu face absolut nici o deosebire între aceste doua culori, însa acestea sunt extrem de rare. Persoanele discromate nu au în general dificultati în a vedea culoarea rosie sau verde a semaforului. Nu vor confunda o masina rosie cu una verde, si întotdeauna vor vedea masina sau pietonul, indiferent de culoarea masinii sau a hainelor pietonului. Persoanele cu discromatie întâmpina foarte putine dificultati în a îndeplini sarcini care implica perceptie normala a culorilor. Foarte multi discromati nu constientizeaza decât foarte târziu faptul ca perceptia culorilor la ei difera în vreun fel de perceptia normala. Pur si simplu întâmpina dificultati în perceptia diferentelor mici ale nuantelor de rosu, portocaliu, galben si/sau verde ale spectrului color. Este posibil de exemplu ca un discromat sa nu poata determina cu exactitate ce culoare are lumina unui bec de la un avion care zboara noaptea la departare, dar nu acelasi lucru se întâmpla cu culorile semaforului.

Pentru a diminua efectele deficientei de perceptie a culorii, discromatii se bazeaza mai mult pe alte proprietati ale spatiului vizual, deoarece identificarea obiectelor nu se face numai dupa perceptia elementului cromatic, ci si dupa luminozitate, contrast, pozitie, forma, context. Tocmai pentru a veni în întâmpinarea nevoilor persoanelor cu deficiente de perceptie a culorilor, în tarile dezvoltate se suplimenteaza cantitatea de informatie non-cromatica care ajunge la participantii la trafic. Ca exemplu, pozitiile lampilor rosu, galben si verde sunt standardizate. De asemenea, culoarea semafoarelor de trafic este intensificata, iar nuantele sunt mutate catre culori din spectru care sunt mai usor perceptibile. Astfel, se foloseste verde-albastru, si nu verde-rosu, iar în unele tari europene, marimea lampii rosii este accentuata, pentru a fi vizibila de la o distanta mai mare.

Diferentele între discromati si persoanele cu vedere normala se pot observa la examinarea cu testele cromatice Ishihara. Acestea nu imita însa combinatii de culori cumune din viata reala, ci au fost concepute artificial pentru a depista deficientele de perceptie a culorilor. Aceste teste au fost publicate pentru prima data în 1917 de catre Dr. Shinobu Ishihara, profesor la Universitatea din Tokyo. Studiile facute pâna în prezent arata ca aproximativ 8% din barbati si de 0,4% din femei au o forma sau alta de tulburare de vedere legata de perceptia culorii. Exista o variabilitate în functie de zona geografica sau alti factori, însa procentele la barbati variaza între 5 si 12 la suta [1, 2, 3]. Pentru ca discromatopsia are cauzalitate genetica, exista uneori grupuri de indivizi, de obicei din populatii închise, la care incidenta este mult mai mare (Ungaria, Scotia, etc). Insula Pingelap este un caz special, unde ~8% din populatie este acromata [1, 12].

• politie – recunoasterea culorii unei masini sau a elementelor de imbracaminte, etc
• armata – coduri specifice de armament, ranguri militare, semnale specifice, etc
• navigatie aeriana – recunoasterea simbolurilor de bord
• tehnica electronica – codarea cu culori a pieselor electronice
• arte vizuale – recunoasterea diferentelor subtile între culori într-un print, poza, imagine TV

Aplicarea testelor pentru evidentierea abilitatii de recunoastere a culorilor se face doar în locurile în care aceasta este absolut critica si indispensabila. În SUA se permite chiar si pilotarea unui avion, inclusiv comercial, pentru persoane cu deficiente cromatice, eventual cu restrictii de a zbura noaptea [13], iar în unele tari nu se cer nici un fel de abilitati cromatice pentru a obtine un carnet de conducere pentru amatori [7].

În România, tot mai multe persoane de sex masculin sunt declarate inapte pentru a fi conducatori amatori de autovehicule, din cauza discromatiei totale sau partiale cu care au fost diagnosticati, demonstrate prin inabilitatea de a distinge cifrele înscrise pe plansele cromatice Ishihara (vezi Anexa 2). Nu de putine ori se întâmpla ca persoana supusa diagnosticarii sa încurce una sau doua culori, în conditii de luminozitate speciala, adica lumina crepusculara (cel mai adesea portocaliu/rosu, si alb/verde). În conditii normale de trafic persoanele discromate nu raporteaza probleme în a face aceste diferente de culoare, ba mai mult, soferi cu multi ani de experienta si cu zeci sau sute de mii de kilometri parcursi atât în România cât si în afara, recunosc ca nu au avut parte de evenimente rutiere deosebite, afectiunea lor neîmpiedecându-i sa fie participanti responsabili la trafic.

Dorim sa amintim ca dreptul de a conduce un autovehicul îl are fiecare cetatean a carui sanatate fizica si mintala nu pune în pericol real siguranta circulatiei rutiere. În timp ce în SUA si în multe tari europene se fac eforturi serioase pentru a integra cât mai bine în sistemul de învatamânt si în societate copiii si adultii cu deficiente în perceptia culorilor, în România se mentine de facto aceasta discriminare inclusiv pentru forme usoare, în care individul percepe clar culorile fundamentale.

Este interesant de urmarit istoricul legilor din tara noastra care trateaza aceasta problema. Astfel, în ordinul Nr. 87 din 03/02/2003, Anexa 1, paragraful Oftalmologie, la numarul 4, discromatopsiile sunt incluse în lista afectiunilor medicale incompatibile cu calitatea de conducator de autovehicule sau tramvaie. La scurt timp dupa aceasta (12/4/2003), apare un nou ordin, 350/2003, care îl modifica pe cel anterior, si înlocuieste lista afectiunilor. În mod îmbucurator, discromatopsiile au fost eliminate. Acest ordin, care este în vigoare la aceasta data, elimina de jure discriminarea fata de persoanele care doresc sa fie soferi amatori, dar au discromatopsii. Astfel, problema s-a mutat de la litera legii în cabinetele medicale, lasând la latitudinea medicilor oftalmologi decizia privind impactul aptitudinilor cromatice în actul condusului ale persoanei examinate. În practica, din pacate, discriminarea se pastreaza la grade înalte. Persoane care au reusit cândva sa obtina carnetul, la reexaminare au fost declarate inapte, pe baza testarii cu plansele Ishihara. Angajati ai unor institutii de stat au ajuns în situatia disperata de a fi amenintati cu pierderea slujbei din cauza discromatopsiei, desi în toata perioada serviciului lor, si-au îndeplinit sarcinile fara nici o problema. Persoanelor tinere care doresc sa urmeze cursurile unei scoli de soferi li se taie avântul de catre medicul specialist oftalmolog, prin declararea acestora inapte, dupa testarea vederii cu placile cromatice si la lumina crepusculara. Aceste cazuri sunt recente, inclusiv în a doua jumatate a anului 2006, când România se pregatea sa adere la structurile Uniunii Europene.

În aceste conditii, consideram necesara o discutie publica pe aceasta tema. Medicii oftalmologi trebuie sa înteleaga faptele concrete privitoare la aceste anomalii minore. Este inadmisibil ca atâtia oameni sa fie tratati superficial si usuratic, prin aplicarea fara discernamânt a stampilei de INAPT SOFER pe biletele de analiza. Stim ca sistemul medical românesc este departe de a fi perfect, dar îmbunatatirea lui nu se va face dintr-o data. E nevoie de pasi mici, pe care fiecare persoana trebuie sa si-i asume. Nu putem schimba practica unei tari întregi, dar putem îmbunatati practica personala. Putem sa ridicam probleme pentru dezbateri amiabile, putem sa analizam date si statistici, putem sa examinam practicile tarilor mai dezvoltate decât noi, si sa adoptam si sa adaptam specific acolo unde vedem ca este nevoie de schimbare, ba mai mult, acolo unde vedem ca interesele oamenilor sunt tratate superficial sau chiar discriminatoriu. Nu dorim sa spunem ca discriminarea este cu rea intentie. Nicidecum. Credem mai degraba ca este vorba de inertie, din cauza practicilor care s-au statornicit de foarte multa vreme, din timpurile comunismului pâna în zilele noastre. Credem ca este vorba de lipsa de interes, din cauza ca cei care detin decizia nu sunt direct afectati, si nu vad necesitatea si urgenta schimbarii unor proceduri. Cu toate acestea, traim din fericire într-o societate democratica, care este capabila sa genereze practici si legi drepte, prin dezbateri si discutii publice, prin constientizarea nevoilor individuale si comunitare, prin cântarirea atenta a faptelor si a consecintelor, si prin reevaluarea procedurilor împamântenite.

Suntem de parere ca institutiile din tara noastra trebuie sa se adapteze la cerintele unei societati moderne, si în acesta chestiune particulara sa îsi armonizeze practicile cu cele din tarile membre ale Uniunii Europene. Daca este perfect legal ca un cetatean conducator auto al Uniunii Europene sa intre pe teritoriul tarii noastre fara a i se face la granita un test Ishihara, consideram ca este de bun simt ca si cetatenii români sa se bucure de aceleasi drepturi în tara lor ca si vizitatorii. De aceea supunem acest memoriu atentiei celor investiti cu autoritate în aceasta problema, pentru ca autoritatea lor sa fie folosita cu responsabilitate si în folosul cetatenilor.

Avem încredere ca medici oftalmologi din România au capacitatea de a analiza corect si impartial datele, în ceea ce priveste capacitatea de a conduce un autovehicul a persoanelor cu deficiente cromatice, si pot lua masurile necesare eliminarii conditiilor discriminatorii. Este de datoria acestora sa studieze cu mult mai mare atentie problema diferitelor forme de deficienta cromatica, sa reevalueze impactul pe care aceastea îl au în actul conducerii unui autoturism, si daca impactul negativ este neglijabil sau inexistent (lucru demonstrat de multimea de soferi amatori cu discromatii din diverse state europene si SUA, si chiar România), atunci aceastea sa nu mai fie considerate impedimente în calea obtinerii permisului de conducere amator. Speram ca motivul pentru care nu s-a facut asta pâna acum tine mai degraba de lipsa de informare, neglijenta si inertie. Dar când vorbim despre drepturile a opt [8] procente din populatia de sex barbatesc a României, neglijenta nu mai este o optiune. Un calcul simplu ne arata ca este vorba despre aproximativ 800.000 de barbati, adica cel putin un jumatate de milion de barbati adulti, nu de un procent sec într-o statistica oarecare. Fiecare din aceste persoane este un caz personal si poate constitui o drama la propriu pentru cel afectat. A spune cu nonsalanta ca acesti oameni nu au dreptul sa conduca un autoturism este o condamnare la imobilitate pentru ei, si o discriminare de proportii. Bine-intentionata si des-auzita fraza “Lasa ca va conduce sotia” nu ne este de nici o consolare, iar rezolvarea în stilul clasic românesc nu este o optiune. În tarile dezvoltate, unde s-au efectuat studii stiintifice solide, s-a demonstrat fara drept de apel ca discromatii nu constituie un pericol sporit pentru circulatia publica [7, 8, 9, 10]. Capacitatea de a conduce un autovehicul poate înseamna diferenta între a fi apt de munca si a fi somer, între a fi mobil si a fi “sechestrat”, între a fi 100% functional si a fi “handicapat”. De aceea dreptul de a conduce un autoturism, de a obtine acest carnet categoria B, în tarile cu traditie rutiera nu poate fi grevat de incapacitatea de a distinge corect anumite nuante de culori, în conditii speciale. Discromat fiind, ti se poate interzice sa devii controlor de trafic aerian, politist, sofer de autobuz sau sofer profesionist, în tarile dezvoltate, UE, Canada sau SUA. Nu ti se poate interzice însa sa conduci ca sofer amator [7].

Credem ca testarea în vederea depistarii discromatopsiei este benefica si necesara, si ar trebui facuta înca din clasele primare. Copii care sufera de aceasta anomalie pot întâmpina uneori dificultati ale caror cauze nu le banuiesc, la materiile la care recunoasterea si discriminarea culorilor joaca un rol important, cum ar fi desenul, chimia – experimente care necesita observarea culorilor unor lichide sau flacari, fizica optica – observarea culorilor în care se descompune lumina alba, electronica – recunoasterea codurilor de culori, etc. Consideram ca o educatie minimala a elevilor discromati este necesara pentru ca acestia sa cunoasca natura acestei minore afectiuni, cât si eventualele probleme cu care s-ar putea confrunta. Credem ca este foarte importanta mentinerea testarii si la examenul medical pentru scoala de soferi, dar în cazul în care se aplica pentru permis amator, rezultatul sa fie mai mult informativ decât eliminatoriu.

În final, merita sa reflectam la observatia pe care o fac medicii de la Academia Americana de Oftalmologie, la pagina de Cerinte vizuale pentru condus [7]:

În numele celor peste un jumatate de milion de barbati adulti români afectati,

Vasile Tomoiaga,
25 de ani, discromat (deuteranomalie), inapt sofer în România
Dâmbovitei 71, 33
400583 Cluj-Napoca
vasile.tomoiaga&gmail.com
0744-11.97.99

Radu Popescu,
29 de ani, discromat, sofer auto în SUA
discromat&gmail.com

* cuvintele dintre paranteze nu apar in textul original

Nota: referintele se pot consulta în Anexa 3

Anexa 1. Clasificarea deficienţelor cromatice

Deficienţele cromatice poartă mai multe nume, uneori folosite pentru a desemna acelaşi lucru. Cel mai cunoscut termen este daltonism, şi apoi discromatopsie sau discromatie. Deşi unii folosesc termenul daltonism pentru toate formele de deficienţe de percepţie a culorilor, acesta se referă în special la discromatiile de tip roşu-verde, anume, deuteranopii şi protanopii. Mai jos vom folosi termenul discromatopsie pentru a desemna toate tipurile de deficienţe cromatice (în engleză: colorblind, colorblindness). Aceste deficienţele sunt date de anomaliile care apar în celulele fotosensibile, aflate pe retină, în partea din spate a ochiului. După nume, Protos, Deuteros şi Tritos sunt denumirile celulelor con care conţin pigmenţi vizuali sensibili în domeniul lungimii de undă lungă, medie şi scurtă (culorile roşu, verde, albastru). Prin combinarea mesajelor care vin de la fiecare din cele trei seturi de celule con, omul percepe varietatea largă de culori pe care le vedem în mod normal [1].

Unei persoane care suferă de discromatopsie îi funcţionează anormal unul sau mai multe seturi de celule con. Anormalitatea se manifestă prin deplasarea (până la suprapunere) a domeniului lor de sensibilitate, astfel încât conurile responsabile cu verdele îl percep spre roşu, şi invers (vezi Anexa 2 pentru exemplificare grafică) [4]. Se poate distinge între mai multe forme ale acestor deficienţe. Cea mai frecventă (99% [2]) este anomalia receptorilor Protos (Protanomalie şi Protanopie) şi Deuteros (Deuteranomalie şi Deuteranopie). Mai rară este defectuozitatea Tritosului (Tritanomalie şi Tritanopie), şi foarte rar pot apărea cazuri unde doar un singur tip de receptor este sănătos (Monocromazie) sau chiar toate cele trei tipuri de receptori sunt defectuoşi, şi numai receptorii responsabili cu vederea de noapte, bastonaşele, funcţionează corect (Acromazie) [1].

Discromatopsia de tip roşu/verde (defectuozitatea receptorilor Protan şi Deutan) este cauzată de anomalia cromozomului X şi este ereditară. Femeile au doi cromozomi X, iar bărbaţii au câte un X şi un Y. Pentru ca o femeie să aibă deficienţe cromatice e necesar ca ambii cromozomi X să poarte defectul (dacă doar unul e defect, cel cu informaţia corectă o rescrie pe cea defectuoasă, în procesul de reproducere), pe când la bărbaţi doar unul (singurul, celălalt fiind Y), aceasta fiind cauza pentru care anomaliile cromatice sunt prevalente la bărbaţi. Se estimează că 8% dintre bărbaţii caucazieni (1 din 12) au o formă de anomalie cromatică de tip roşu/verde, în timp ce la femei procentul este de ~0,4%-0,5%. Anomaliile ereditare ale Tritosului sunt extrem de rare, fiind prezente la ~0,05% din populaţie. Pe baza opiniilor de mult formate, cauza discromatopsie este reducerea sensibilităţii receptorului anormal, deşi noile rezultate ale cercetărilor presupun deplasarea (engleză: shift) domeniului de sensibilitate al acestuia [1]. Această explicaţie recentă este consistentă cu experienţa discromaţilor cu deuteranomalie, pentru care este foarte dificil să diferenţieze în lumină crepusculară sau noaptea, între luminile portocaliu şi roşu, respectiv verde şi alb (explicabil probabil prin accentuarea componentei de roşu a culorii, şi prin atenuarea componentei de verde).

Clasificare şi definiţii. După modul în care omul percepe culoarea, vederea se clasifică în:

1. Tricromată – vederea normală este tricromată – toate cele trei tipuri de pigmenţi au percepţie corectă a culorilor
2. Tricromată cu anomalii – unul (sau mai multe) seturi de celule con au percepţia deplasată (eng: shifted)
   1. Protanomalie – sensibilitate deplasată parţial dinspre roşu spre verde a receptorilor sensibili la lumina roşie
   2. Deuteranomalie – sensibilitate deplasată parţial dinspre verde spre roşu a receptorilor sensibili la lumina verde (cea mai întâlnită, ~5% din bărbaţi)
   3. Tritanomalie – sensibilitate deplasată parţial (probabil spre verde) a receptorilor sensibili la lumina albastră
3. Dicromată – percepţia unui set de celule con este complet suprapusă peste cea a altui set
   1. Protanopie – roşul e perceput ca verde (domeniul de sensibilitate al receptorilor Protos e suprapus peste cel al receptorilor Deuteros)
   2. Deuteranopie – verdele e perceput ca roşu (domeniul de sensibilitate al receptorilor Deuteros e suprapus peste cel al receptorilor Protos)
4. Tritanopie – albastrul e perceput (probabil) ca verde
5. Monocromată (acromată) – oamenii cu vedere monocromată nu percep (sau percep foarte slab) alte culori în afară de alb, negru, şi nuanţe formate din combinarea celor două (ca şi un film alb-negru)
   1. Acromazie, monocromazie clasică – incapabili să combine culorile, vedere exclusiv în nuanţe de gri (monocromat bastonaşe)
   2. Monocromazie atipică – recunoaştere a culorilor foarte scăzută (monocromat conuri)

Note:

1. Deşi pentru realizarea acestui studiu s-au depus eforturi semnificative, autorii nu sunt specialişti în domeniul oftalmologiei, şi există posibilitatea (scăzută) ca unele informaţii să nu fie factuale şi/sau actuale.
2. Pentru compilarea acestui studiu s-au folosit surse de informaţie scrise preponderent în limba engleză, găsite pe internet. Deşi au fost căutaţi aceşti termeni şi în paginile scrise în limba română, s-au găsit foarte puţine resurse care tratează acest subiect. Există două explicaţii posibile: medicii oftalmologi din România încă nu au o prezenţă profesională pe internet prin studii, articole, lucrări, etc., în limba română, sau/şi există efectiv foarte puţine studii şi lucrări în acest domeniu.
3. Din cauza prezentată la punctul 2, este posibil ca unii termeni de specialitate să nu corespundă exact cu cei folosiţi de lumea medicală românească, deoarece la unii s-a recurs la o adaptare din limba engleză.
4. Termenul medical ştiinţific folosit pentru a descrie anomaliile cromatice în limba română este discromatopsie. Totuşi, pentru a desemna persoanele discromatopsice s-a folosit termenul discromat, pentru simplitatea pronunţiei, şi pentru că e folosit în mod obişnuit.

Resurse:

1. http://www.daltonism-ro.com/daltonism_discromatopsie.htm – Daltonismul şi corijarea acestuia, studii făcute de o firmă din Ungaria (în limba română)
2. http://www.toledo-bend.com/colorblind/aboutCB.html – informaţii despre discromatie/daltonism (în limba engleză)
3. http://www.iamcal.com/toys/colors/whatis.php – clasificarea discromatopsiilor (în limba engleză)
4. http://www.firelily.com/opinions/color.html – Reprezentare grafică a percepţiilor normale şi defectuoase

Anexa 2 – Planşele Ishihara; vedere normală şi defectuoasă; reprezentări grafice

1. Placile Ishihara – în fiecare din discurile de mai jos, o persoana cu vedere normală ar trebui să vadă câte un număr. O persoană cu discromatie nu va putea distinge corect unele sau toate cele cinci numere.

Sursa: http://www.toledo-bend.com/colorblind/Ishihara.html

2. Cum văd persoanele cu deficienţe (aproximativ, poate să difere de la individ la individ).

De la stânga la dreapta, vedere normală, deuteranomalie, protanomalie

De la stânga la dreapta, vedere normală, deuteranopie, protanopie

Sursa: http://colorvisiontesting.com/what%20colorblind%20people%20see.htm

3. Reprezentare grafică a percepţiei normale şi defectuoase ale celor trei lungimi de undă de către celulele fotosensibile

1. Percepţie normală

2. Verdele suprapus peste roşu

3. Roşul suprapus peste verde

4. Verdele deplasat spre roşu

5. Roşul deplasat spre verde

Note:

1. In figurile 2 şi 3 domeniul de sensibilitate al unui receptor (verde, respectiv roşu) este deplasat până la suprapunere peste domeniul de sensibiltate al altuia (roşu, respectiv verde)
2. In figurile 4 şi 5 domeniul de sensibilitate al unui receptor (verde, respectiv roşu) este deplasat parţial spre domeniul de sensibiltate al altuia (roşu, respectiv verde)
3. Corespondenţa între figuri şi anomalii este: 2 – deuteranopie; 3 – protanopie; 4 – deuteranomalie; 5 – protanomalie

Sursa: http://www.firelily.com/opinions/color.html (textul a fost tradus în română)

Anexa 3 – Resurse internet

1. http://en.wikipedia.org/wiki/Color_blindness Articol despre discromatopsie/daltonism pe Wikipedia, enciclopedia gratuită
2. http://colorvisiontesting.com/color2.htm Ce este discromatopsia şi care sunt tipurile ei
3. http://www.toledo-bend.com/colorblind/Ishihara.html Teste Ishihara pentru depistarea deficienţelor cromatice
4. http://colorvisiontesting.com/what%20colorblind%20people%20see.htm Cum văd lumea persoanele cu deficienţe cromatice
5. http://www.blackwell-synergy.com/doi/full/10.1111/j.1395-3907.2004.00283.x Studiu făcut în Italia, Calabria, 2004
6. http://discromat.blogspot.com Blog al unui discromat român, şofer auto fără probleme în America
7. http://www.aao.org/aao/member/policy/driving.cfm Academia Americană de Oftalmologie, Cerinţe Vizuale pentru Conducerea Autovehiculelor. “…Anumite state testează vederea tricromată, anticipând că aceasta este importantă pentru identificarea corectă a semnalelor din trafic, însă conducătorii auto cu deficienţe de culoare folosesc cu succes detalii, altele decât culorile. Studiile arată că nu există nici o asociere între deficienţa de percepţie cromatică si abilitatea redusă de a conduce (10,15), iar această componentă a sistemului vizual nu trebuie inclusă în testele vizuale, pentru a determina abilitatea unui individ de a conduce fără riscuri.”
8. http://www.optometrists.asn.au/gui/files/ceo854241.pdf Optimetrist association Australia. În această lucrare sunt atinse mai multe probleme oftalmologice legate de obţinerea carnetului de şofer amator şi comercial în Australia, printre care şi elemente legate de vederea dicromată/tricromată.
9. http://main.uab.edu/show.asp?durki=20543 University of Alabama at Birmingham, Survey of Ophthalmology
   “Deficienţele de percepţie a culorii, doar prin ele însele, nu reprezintă o ameninţare la adresa conducerii in siguranţă.”
10. http://www.springerlink.com/content/u2532g8417513426 Guy Verriest, Oskar Neubauer, Marion Marre and Andre Uvijls – Investigaţii cu privire la relaţia dintre deficienţele cromatice congenitale şi conducerea în siguranţă pe şosea
11. http://www.hhmi.org/senses/b130.html Howard Hughes medical institute
12. Oliver Sacks, The Island Of The Colorblind, ISBN: 0676970354
13. http://www.leftseat.com/colorvision.htm FAA (Federal Aviation Administration) medical ceretification. Se explică faptul că FAA (Federal Aviation Administration), efectuează teste de color vision, iar dacă testul nu poate fi trecut, singura restricţie pe care o primeşte pilotul este aceea de a zbura noaptea, sau de a zbura cu aparate care se bazează pe control cu semnale luminoase (eng. “light signal control”).
14. http://www.verkehrsportal.de/fev/anl_06.php, http://www.verkehrsportal.de/fev/fev.php Codul Rutier in Germania: clasele A, B (plus S triciclu, T tractor etc): nu se menţionează nici un test de culori. Pentru clasele C (camion) si D (autobus, transport de persoane) se face testul cromatic după doua metode, de ex. Ishihara şi Velhagen. Daca pică testul sau există nelamuriri se cere un consult şi mai de specialitate. Dacă pică si aici la culori, D-ul este respins dar C-ul poate primi OK-ul după ce candidatul este informat asupra riscurilor.
15. Legi româneşti în vigoare. ORDIN nr.350 din 12 aprilie 2003  http://www.parlament.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=42864 http://www.incepator.ro/medicale/Ordinul_350_MSF.asp
16. Ordinul precedent. ORDIN nr.87 din 3 februarie 2003 (inlocuit de 350/12.04.2003)  http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=41997 http://www.medfam.ro/medlex/article.php?sid=407
17. http://www.firelily.com/opinions/color.html Reprezentare grafică a percepţiilor normale şi defectuoase (ale lungimilor de undă) de către celulele con a spectrului color.