Sunt posesor de permis de conducere. Ce va urma acum?

english summary at the end

Din 11 noiembrie 2009 respectiv 25 ianuarie 2010 sunt posesor de permis de conducere pentru categoriile A respectiv B. Ce înseamnă acest lucru pentru demersul susţinut de mine timp de 3 ani? Încetează odată ce mi s-a împlinit „pofta ce-am poftit-o”? Nicidecum.

Aşa cum au bănuit mulţi şi cum mi-am dat şi eu seama până la urmă, verdictul INAPT dat discromaţilor ce doresc permis personal (amator, cat. A saub B) este un abuz al medicilor, nu o aplicare a vreunei legi, ordonanţe, reglemetare legală.

Începând cu 17 aprilie 2003, discromatopsia nu mai este inclusă pe lista afecţiunilor medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule sau tramvaie. Aşadar acţiunea medicilor care dau inapt discromaţilor (chiar şi pentru permis personal/neprofesionist) este inerţială, fără suport legal clar, un abuz perpetuat, probabil, inclusiv prin directivele neoficiale ce vin de la Monica Pop, preşedintele Comisiei de Oftalmologie.

Odată ce acest lucru mi-a devenit clar, obiectivele mele pentru viitor au devenit următoarele:

  1. Publicarea pe internet a listei meseriilor inaccesibile discromaţilor.
  2. Tratarea diferenţiată a discromaţilor în funcţie de gradul şi tipul anomaliei de percepţie a culorilor. Discromaţii cu o anomalie minoră-medie nu ar trebui exclusi de la practicarea unei meserii în care abilitatea de percepe şi discerne normal culorile nu este esenţială.
  3. Ministerul Sănătăţii trebuie să ofere o clarificare oficială, o recomandare de bune practici, cabinetelor de medicina muncii şi tuturor medicilor care lucrează în acest domeniu prin care să afirme explicit ceea ce ordinul 350/2003 spune implicit: discromatopsiile nefiind inclus pe lista afecţiunilor înseamnă că nu mai sunt un impediment în obţinerea permisului. Cel mai probabil acestă clarificare va trebui făcută de Comisia de Oftalmologie, lucru imposibil atâta vreme cât în fruntea ei este dr. Monica Pop.
  4. Atât înainte de 2003 cât şi după, Codul Rutier nu face distincţie între multiplele grade şi tipuri ale anomaliei de percepţie a culorilor. Mă aştept ca, la fel ca în alte ţări cu tradiţie rutieră, daltoniştilor (deutanopie şi protanopie) să le fie interzis permisul comercial / profesionist (dar nu şi cel amator, vezi cazul ţărilor care nu includ teste de percepţie a culorilor la permis personal/amator). Asta înseamnă capacitatea clinicilor de a măsura tipul şi gradul discromatopsiei, ceea ce nu sunt sigur că este posibil în foarte multe oraşe din ţară. Pentru a implementa acest lucru este nevoie de o comisie de experţi fără frustrări şi obsesii, care să analizeze recomandările „Eyesight Working Group” al Comisiei Europene şi legislaţia din domeniu din ţările Uniunii Europene şi nu numai şi să vină cu propuneri pentru România. Din această comisie trebuie să facă parte şi discromaţi, adică cei care sunt vizaţi.
  5. Este nevoie ca discromatopsia să fie testată în clasele gimnaziale pentru a putea îndruma copii spre meseriile ce le pot practica. De asemenea îi va ajuta pe profesorii de desen să înţeleagă de ce uneori copii vor alege culori neobişnuite pentru a desena unele scene. Îi va ajuta şi pe părinţi să înţeleagă de ce uneori copii vor asorta ciudat culorile sau au alte dificultăţi legate de distingerea culorilor pe diferite fundaluri etc.

Voi ce aţi mai adăuga la acestă listă?

english summary

I got my personal licence recently but I have no intention to stop here. My new goals for colorblinds and with this blog are:

  1. Obtain and publish on the internet the list of occupations unavailable for colorblinds.
  2. Colorblindness should me measured by its type and severity and those with light to medium color perception anomaly should not be denied jobs where correct color perception is not essential.
  3. Health Department must make clear in an official document that colorblinds must not be given ineligible for driving.
  4. Highway  Code must differentiate between type and severity of colorblindness and make mandatory passing of color perception tests only for commercial licences.
  5. Colorblindness must be tested in the first school grades and children must be informed of the problems that arise from their problem (unavailable occupations like policeman and commercial pilot, color matching problems etc).
Publicitate

Despre Vasile

It's not about me :-)
Acest articol a fost publicat în discromat, sfaturi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Sunt posesor de permis de conducere. Ce va urma acum?

  1. Victor zice:

    In data de 22.04.2010 am aflat de existenta unor recrutari in cadrul Jandarmeriei Romane , Am mers la sediul din Galati al Jandarmerie , am facut documentatia necesara si am fost indrumat catre Inspectoratul Judetean de Politie la centrul medical ,
    Acolo am fost invitat intr un cabinet , unde mi sa atasat un test Ishihara , si in urma „verificarii” am fost declarat INAPT ,
    A fost ceva dubios , fiindca am gasit un test similar si in proportie de 50% le am recunoscut ,
    E posibil sa fiu discromat? E posibil sa fiu Inapt din cauza unei boli „genetice”
    Acel verdict ma demoralizat complet, ce sa fac?

  2. Pingback: Vasile Tomoiagă » Blog Archive » Deputații și senatorii care reprezintă municipiul Cluj-Napoca în Parlament

  3. Jan zice:

    Bună ! ! ! Domnul Vasile, sincer eu nu mai înțeleg nimic SE POATE OBȚINE APT PENTRU FIȘA AUTO DACĂ EȘTI DISCROMAT

    • Vasile zice:

      Da, se poate. E mai usor de obtinut daca discromatopsia a usoara pana la medie, daca aplicati pentru categoriile A sau B si daca medicul care va testeaza nu este obtuz.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s