Propuneri la „Ordinul pentru aprobarea normelor minime privind aptitudinile fizice si mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul”

Către Ministerul Sănătății

Referitor la dezbaterea publică a “Ordinului pentru aprobarea normelor minime privind aptitudinile fizice si mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul.”

Doresc să vă fac cunoscut, nu pentru prima dată că în România cetățenii afectați de discromatopsii întâmpină dificultăți în obținerea certificatului medical oftalmologic în vederea obținerii permisului de șofer, atât amator (personal) cât și profesionist (comercial). Acest lucru se întâplă de facto din cauza inerției sistemului medical, a lipsei de informare a medicilor față de cercetările științifice și medicale din țările cu tradiție rutieră și a ignorării recomandărilor medicale respectiv a legislației similare din spațiul Uniunii Europene, al SUA, Canada, Australia etc. respectiv de jure din cauza unui decizii a Comisiei de Oftalmologie a Ministerului Sănătății din 31.03.2008, așa cum reiese din răspunsul Ministerului Sănătății din data de 8.04.2010 (Nr. CS. A 3054) dat ca răspuns la interpelarea domnului senator Titus Corlățean adresată senatului României în data de 23.03.2010 având ca subiect “Discriminarea cetăţenilor români cu deficienţe cromatice care doresc obţinerea permisului de şofer amator”.

Concret, cerem Ministerului Sănătății:

  1. Publicarea pe internet a listei meseriilor inaccesibile discromaţilor. Această listă nu este unitară, centralizată, ci sunt liste specifice fiecărui minister, așa cum reiese din răspunul Ministerului Sănătății, Direcția de Sănătate Publică și Control în Sănătatea Publică nr. 49147 din 17.08.2010 la o solicitare similară a mea. Consider un act de transprență și real ajutor pentru aproape un milion de români cu discromatopsii (8 procente din bărbați și 0,4% din femei sunt afectați de această anomalie genetică).
  2. Tratarea diferenţiată a discromaţilor în funcţie de gradul şi tipul anomaliei de percepţie a culorilor. Discromatopsiile pot fi deutanomalii, protanomalii, tritanomalii, deutanopii, protanopii, tritanopii, acromazii iar aproape toate pot avea diferite grade de expresie în fiecare individ. Discromaţii cu o anomalie minoră-medie nu ar trebui exclusi de la practicarea unei meserii în care abilitatea de percepe şi discerne normal culorile nu este esenţială.
  3. Ministerul Sănătăţii trebuie să ofere o clarificare oficială, o recomandare de bune practici cabinetelor de medicina muncii şi tuturor medicilor care lucrează în acest domeniu prin care să afirme explicit ceea ce ordinul 350/2003 respectiv 1162/2010 spune implicit: discromatopsiile nefiind incluss pe lista afecţiunilor înseamnă că nu mai sunt un impediment în obţinerea permisului.
  4. Atât înainte de 2003 cât şi după, Codul Rutier nu face distincţie între multiplele grade şi tipuri ale anomaliei de percepţie a culorilor. Mă aştept ca, la fel ca în alte ţări cu tradiţie rutieră, daltoniştilor (deutanopie şi protanopie) să le fie interzis probabil permisul comercial / profesionist (dar nu şi cel amator, vezi cazul ţărilor care nu includ DELOC teste de percepţie a culorilor la permis personal/amator). Nu este normal, rațional și uman tratarea egal procustiană a tuturor prin restricționare de la posibilitatea conducerii unui autoturism a celor care nu trec de testul Ishihara – cea mai frecventă metodă de depistare a discromatopsiei în România. Asta înseamnă capacitatea clinicilor de a măsura tipul şi gradul discromatopsiei, ceea ce nu sunt sigur că este posibil în foarte multe oraşe din ţară. Pentru a implementa acest lucru este nevoie de o comisie de experţi fără frustrări şi obsesii, care să analizeze recomandările “Eyesight Working Group” al Comisiei Europene şi legislaţia din domeniu din ţările Uniunii Europene şi nu numai şi să vină cu propuneri pentru România. Din această comisie trebuie să facă parte şi discromaţi, adică cei care sunt vizaţi.
  5. Este nevoie ca discromatopsia să fie testată în clasele gimnaziale, probabil până în clasa a V-a, pentru a putea îndruma copiii din timp spre meseriile ce le pot practica. De asemenea îi va ajuta pe profesorii de desen să înţeleagă de ce uneori copiii vor alege culori neobişnuite pentru a desena unele scene. Îi va ajuta şi pe părinţi să înţeleagă de ce uneori copiii vor asorta ciudat culorile sau au alte dificultăţi legate de distingerea culorilor pe diferite fundaluri etc. Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării ar trebui să colaboreze pentru introducerea testării cu planşele Ishihara la o vârstă suficient de mică încât elevii să nu-şi fi făcut deja planuri serioase pentru o carieră.

Doresc să mai menționez că subsemnatul a petiționat Comisia Europeană în vederea emiterii unei recomandări către Ministerul Român al Sănătății în problema discromatopsiilor. În urma susținerii personale a petiției în Comisia de Petiții a Parlamentului European în data de 19.01.2009 președintele Comisiei pentru Petiții, domnul Marcin Libicki a trimis următorul răspuns:

“Standardele minime de sănătate fizică și mentală pentru conducerea unui vehicul sunt stipulate în Anexa III la Directiva 91/439/CEE privind permisele de conducere. Punctul 6 din anexă, care acoperă vederea și conducerea, nu menționează daltonismul drept o boală care ar putea împiedeca o persoană să obțină un permis de conducere.”

Întregul text al răspunsului Comisiei Europene este disponibil pe blogul https://discromat.wordpress.com.

În speranța că cererile mele care vin în numele a aproape un milion de discromați români vor avea o soluționare favorabilă și conformă recomandărilor experților Uniunii Europene respectiv compatibilă cu legislația similară din Uniunea Europeană, vă doresc zile plăcute în slujba României în cadrul Ministerului Sănătății.

Vasile Tomoiagă,
Cluj-Napoca,
26.08.2010

About Vasile

It's not about me :-)
Acest articol a fost publicat în discromat și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s