O urgenţă: introducerea testării cu planşele Ishihara în gimnaziu şi informarea elevilor cu privire la meseriile pe care nu le pot presta

Azi am primit pe acest blog următorul comentariu:

Impresionant. Astăzi am venit de la poliţie unde am fost la vizita medicală (vreau să mă înscriu în poliţie) şi am fost respins pe motiv că sunt daltonist. Trist… asta e pasiunea mea şi altceva nu mă văd făcând. Acuma nu ştiu ce să fac poate să mă omor 😐

Nu este primul comentariu lăsat pe acest blog de tineri care se întorc acasă de la testarea pentru poliţie, armată şi desigur şcoala de şofer şi caută pe net detalii despre afecţiunea care le-a curmat visul.

Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării ar trebui să colaboreze pentru introducerea testării cu planşele Ishihara la o vârstă suficient de mică încât elevii să nu-şi fi făcut deja planuri serioase pentru o carieră. Probabil clasele V-VIII ar fi cea mai bună alegere. Cum există programe de vaccinare, de evaluare a sănătăţii, de ce nu s-ar introduce şi aceste teste?

Lista meseriile pe care discromaţii nu le pot practica ar trebui făcută publică şi oferită părinţilor copiilor cu acestă anomalie de percepţie a culorilor. Dar revenim iarăşi la chestiunea cantitate versus calitate. Testare cu planşele Ishihara este grosso modo, cantitativa, nu ne spune cu precizie tipul si severitatea deficienţei. Eu am deutanomalie medie-severă dar în 98% din situaţiile comune ale vieţii faptul că sunt discromat este irelevant („expertul” de la Policlinca CFR, Marius Cristian Nistor, mi-a trântit o „discromatopsie totală„). Estimez că 80-90% dintre discromaţi au o anomalie mai uşoară sau egală cu a mea (în general mai uşoară).

Chiar şi această listă de meserii ar trebui să ţină cont de gradul deficienţei. Dar ăsta e un vis, deocamdată, dacă la noi eşti inapt şi pentru permis de conducere amator dacă nu discerni corect toate planşele Ishihara.

Domnule Titus Corlăţean, Victor Boştinaru, domnule Nicolae Vlad Popa, ne mai ţineţi minte?

Despre Vasile

It's not about me :-)
Acest articol a fost publicat în discromat și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la O urgenţă: introducerea testării cu planşele Ishihara în gimnaziu şi informarea elevilor cu privire la meseriile pe care nu le pot presta

  1. mari zice:

    Nu sunt de acord cu introducerea testării cu planşele Ishihara în gimnaziu deoarece acest fapt ar duce, in mod sigur, la izolarea si catalogarea elevului in cauza drep handicapat, fiind tot timpul ironizat de colegii care nu realizeaza, mai ales la varste fragede, complexitatea problemei !

  2. Nu credeti ca va fi mai ironizat cand va desena lei verzi? In plus rezultatele pot fi private, fiind informati doar parintii si elevul in cauza.

  3. Asdfg zice:

    La mine e mai grav, in clasa a 4-a am fost testat de catre o asistenta din cadrul scolii generale cu testele Ishihara. Aceasta a ramas cu gura cascata ca si cum nu ar mai fi intalnit in viata ei un caz ca si acesta si as fi fost primul handicapat pe lista ei. Ea mi-a dat trimitere la oftamologie pentru a mi se procura niste ochelari, pe cand eu vedeam bine si vad si acum chiar daca unele persoane comuniste spun contrar. Pana la urma am mers la spitalul de copii unde mi-a fost testat IQ-ul. De ce e mai grav?, pentru ca pasiunea mea sunt masinile, ajuns in clasa a 8-a vroiam sa intru in clasa a 9-a la un profil mecanic, mama mea m-a indrumat spre electronica unde e si mai rau pentru ca din cate am citit e pe lista meseriilor nepracticabile discromatilor…

Lasă un comentariu