Răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă a eurodeputatului Titus Corlăţean

În 21 Ianuarie 2008 am trimis o scrisoare celor 35 europarlamentari români în care sesizam problema discromaţilor şi ceream spijin pentru susţinerea drepturilor noastre în Parlamentul European.

Domnul Nicolae Vlad Popa, deputat în PE din partea PDL a promis să susţină acest demers, el făcând parte şi din comisia de petiţii a Parlamentului, adica cea care decide soarta petiţiei trimis de mine în 15 August 2007 către Parlamentul European. Până la urmă petiţia a fost admisă pentru analiză, dar de atunci nu am mai auzit nimic.

Între timp, ca urmare a scrisorii mele către eurodeputaţii români, domnul Titus Corlăţean, deputat din partea PSD în PE a adresat o întrebare scrisă Comisiei Europene sesizând posibila descriminare pe bază genetică a discromaţilor.

După 60 de zile a venit răspunsul Comisiei care spune că “reglementările UE nu interzic celor care suferă de daltonism să fie şoferi” şi “discromatopsia nu este menţionată printre eventualele contraindicaţii la conducerea de autovehicule”. Domnul Corlăţean adaugă că “experţii oftalmologi care au participat la lucrările Comisiei şi ale Comitetului pentru permise de conducere nu au menţionat în raportul lor că daltonismul ar fi în mod necesar o afecţiune care să nu permită conducerea de autovehicule”. Totuşi, Antonio Tajani, vicepreşedintele Comisiei Europene completează:  “directiva menţionată stabileşte doar un set de reguli minime de aptitudine fizică pentru ca permisele de conducere eliberate de statele membre să poată fi reciproc recunoscute în cadrul UE, şi nu obligă statele membre să elimine din legislaţia şi practica naţională testarea cu planşe Ishihara”. El a mai spus că “îşi rezervă dreptul de a aborda situaţia din Romănia în cadrul lucrărilor ulterioduare ale Comitetului pentru permise de concere”.

Detalii se pot citi pe site-ul PSD, în Evenimentul Zilei şi pe euractiv.ro.

Ştirea de pe site-ul PSD este singura care precizează că acţiunea domnului Corlăţean a fost declaşată de scrisoare pe care editorul acestui site a trimis-o în 21 ianuarie 2008 spre Bruxelles.

Mulţumirile noastre se îndreaptă spre Comisia Europeană, Comisia de Petiţii a PE, domnii Vlad Nicolae Popa şi Titus Corlăţean, dar şi către Andi Cristea, asistentul domnului Corlăţean care m-a ţinut la curent telefonic şi prin email din momentul primirii scrisrii până la răspunsul primit de la Comisie.

Marturii (V)

Magda: Sotul meu are aceeasi problema, sufera de deuteranopie. Acest lucru nu l-a impiedicat sa aiba permis de conducere din ‘94, sa urmeze Academia de Arte si sa fie un “om normal”. In prezent e profesor de grafica si design ( inclusiv desen-pictura ) la o scoala de profil, fiind foarte apreciat. Vedeti, e o ironie a sortii… A fost constient de handicapul sau de mic ( deficienta mostenita pe linie paterna ) dar nu a renuntat niciodata la visul sau!
Mult succes voua tuturor si nu renuntati la visul vostru!

Mărturii (IV)

Dan: Se pare ca tenacitatea da roade. Va felicit din toata inima pentru curajul si initiativa dv. Sunt discromat si conduc masina personala din 1979. Am peste un milion de km facuti la volan si nu am zgariat macar o singura data masina mea sau a altcuiva. In toata cariera de conducator auto cred ca am primit doar trei amenzi (din care doua pentru depasiri usoare ale vitezei in orasul in care locuiesc iar una pentru o toba sparta. Deci motivele nu au nici olegatura cu discromatopsia. Chestia cu matizul rosu de care se leaga dna doctor Monica Pop este o prostie. Individul ala nu a vazut masina dintr-un cu totul alt motiv decat culoarea rosie a acestuia. In masura in care este necesar va voi acorda tot sprijinul meu. Va urez succes in continuare in demersurile intreprinse pentru modificarea unei legi anacronice si nedrepte. Garantez dnei doctor ca se poate conduce in siguranta cu aceasta deficienta de vedere atunci cand esti constient de ea. In lume sunt milioane de soferi care o fac
fara sa produca accidente.

Domnul europarlamentar Titus Corlăţean a adresat o întrebare scrisă Comisiei Europene în problema discromaţilor

În 22 Aprilie 2008, domnul europarlamentar Titus Corlăţean a depus o întrebare scrisă la Comisia Europeană legată de discriminarea românilor cu deficienţe cromatice genetice. Domnul Corlăţean a fost printre destinatarii scrisorii mele din 21 Ianuarie 2008, împreună cu ceilalţi 34 de români deputaţi în Parlamentul European. În urma analizei sesizărilor mele privind situaţia discromaţilor români, atât din scrisoare, cât şi din lecturarea acestui blog, a decis să sprijine această cauză, şi acesta este primul pas concret pe care l-a făcut.

Redau mai jos conţinutul întrebării scrise:

În Uniunea Europeană aproape 40 milioane de cetăţeni, adică aproximativ 8% din bărbaţi şi 0,4% din femei, au deficienţe cromatice genetice care se manifestă printr-o sensibilitate diferită de cea normală în ceea ce priveşte percepţia diferitelor nuanțe de culoare.

În România aproape 900.000 de cetăţeni suferă de deficienţe cromatice genetice. Generic ei sunt numiţi discromaţi. Deşi Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei nr. 350 din 12/04/2003 nu mai enumeră discromatopsiile pe lista afecţiunilor medicale incompatibile cu calitatea de conducător auto, datorită ignoranţei şi inerţiei prezente în sistemul medical, în cadrul examenului oftalmologic obligatoriu pentru obţinerea permisului de şofer amator, este menţinută testarea cu planşe Ishihara. Persoanele ce nu trec de testarea Ishihara (cele cu deficienţe cromatice genetice) sunt declarate inapte medical pentru dobândirea permisului de şofer amator. Această practică este prezentă în România chiar dacă nu există un temei legal, autorităţile române, în special Comisia de Oftalmologie din cadrul Ministerului Sănătăţii, refuzând din ignoranţă să ia măsuri pentru stoparea ei.

Testarea cu planşe Ishihara are un caracter discriminatoriu şi ne-european pentru că cetăţenii europeni cu deficienţe cromatice genetice pot obţine permisul de şofer amator în alte ţări ale UE precum Franţa, Olanda, Germania etc, dar nu şi în România. Practica menţionată este o încălcare de către România a Articolului 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE, fiind o discriminare pe motiv de caracteristică genetică.

Considerăm necesară intervenţia Comisiei Europene pentru ca autorităţile din sistemul medical român să înceteze această practică discriminatorie, fără nici un temei legal, faţă de persoanele cu deficienţe cromatice genetice, în ceea ce priveşte acordarea calificativului apt pentru obţinerea permisului de şofer amator.

Data: 22 aprilie 2008

Ştirea a fost preluată de:

• psd-europa.eu
• cronicaromana.ro
• promptmedia.ro
• senat.ro

Marturii (III)

http://discromat.wordpress.com/2007/12/21/marturii-ii/#comment-2566

Asta-i situatia, Silviule!Si eu am facut armata pe vremea “odiosului dictator si a sinistrei sale sotii” si am fost un soldat numai cu FB la trageri(de zi si de noapte), chiar daca nu vedeam bine testele Ishihara. Atunci era strictete mare cu tuburile de cartuse dupa trageri si nu pleca nimeni din poligon pana nu se gaseau toate. Chiar daca trebuia sa caut tuburi verzi in iarba verde, noaptea, eu le-am gasit intotdeauna. Am mai avut un coleg, tot un discromat, cu care am ajuns la concluzia ca suntem destul de normali din moment ce nu ne-au trimis pe santierele patriei la arme “cu recul in palma”. Asta nu inseamna ca neg existenta problemei discromatopsiei. Ea exista si poti avea unele neplaceri, dar la conducerea unui autoturism cred ca se poate avea acces fara probleme. Cea ce ma deranjaza cel mai mult este atitudinea oamenilor cu vedere normala, inclusiv a medicilor oftalmologi(majoritatea femei, deci cu risc scazut de discromatopsie), care nu inteleg capacitatea de adaptare a oamenilor la mediu.

Chiar daca traim in Romania, “tara tuturor posibilitatilor”, depinde de noi sa facem ceva sa fie mai bine. Hotia, spaga, coruptia si alte tare ale democratiei nu pot dura la nesfarsit!

S-auzim de bine!

Tomy

Petiţia a fost admisă

Timbre şi printare anexe color pentru memoriul “Discromatopsia şi drepturile cetăţeanului în România” (feb. 2007): 100 ron.
Timbre scrisori pentru cei 35 europarlamentari (ian. 2008): 56 ron.
Perplexitatea de pe faţa doamnei medic primar Monica Pop când va primi telefon de la Comisia Europenă pentru investigarea problemei discromatopsiei: nepreţuit.

Astăzi 19 martie 2008 mi s-a dat fericirea să primesc o scrisoare de la Parlamentul European care se citeşte după cum urmează:

Question to the U.S. Department of State

Hello,

My name is Vasile Tomoiaga and I am a citizen of Romania.
The reason I contact you is to report the situation of colorblind persons in my country. As you may easily find, about 8% of the male population of European descent has this genetically inherited minor disease that cannot aggravate nor heal during lifetime. In most of the countries that I know of (including USA) there is absolutely no problem to get a non-commercial driver license if you have this medical condition. But Romanian laws and medical practice disallows colorblind individuals to obtain a driver’s licence. I have tried repeatedly to contact the persons responsible of this situation to have them know of the absurdity of the situation (another European Union colorblind driver can travel in Romania with his car with absolutely no problem, and a Romanian can get the license in a EU country and have it valid in Romania, but this does not apply for Romanians in their country!) but the responses were almost nonexistent, my guess is because we are still tributary to the communist mindset where the citizen should shut up and not dare to question the established regime.
Finally I have addressed a petition to European Commission, but things are going slowly there too.
The media in Romania that I have contacted ignored the problem completely.
What lacks is a authoritative voice that should just ask the question publicly and generate a public debate and awareness of the situation. This would be a good beginning.
I would like to mention that Romanian colorblinds still get a driver’s license eventually bribing the doctors.
Here’s what American Academy of Ophthalmology states: “Some states test color vision, anticipating that it is important for identifying traffic signals accurately, but drivers with color deficiencies successfully use clues other than color. Studies show no association between color deficiency and reduced driving performance, and this component of visual sensory ability should not be included in vision tests to assess an individual’s ability to drive safely.” (link: http://www.aao.org/education/statements/loader.cfm?url=/commonspot/security/getfile.cfm&PageID=1208)

I decided to send you this email after reading parts of Country Reports on Human Rights Practices in Romania (http://www.state.gov/g/drl/rls/hrrpt/2007/100580.htm).

With the hope that you can do something about this discrimation affecting about half a million adults,
Vasile Tomoiaga
Officially ineligible to drive.

Ajutaţi bugetarii (şi medicii) amărâti să-şi ia vile cu 8 camere

Oradea, în Lotus mall. Avem nevoie de cutii asemănătoare în cabinetele de medicina muncii.

România şi drepturile celor 900.000 de discromaţi

Scrisoarea de mai jos a luat drumul Parlamentului European spre cei 35 eurodeputaţi români sâmbătă 21 Ianuarie 2008. Am primit deja un răspuns preliminar (singurul) de la domnul POPA Nicolae Vlad, membru în Comisia pentru petiţii a PE.

---

Stiaţi că …

• prin lege, la 900.000 (500.000 adulţi) de discromaţi români nu li se permite să fie şoferi amatori?
• deşi nu se poate legal în ţară, discromaţii ar putea să-şi ia permisul (legal) în restul Uniunii Europene?
• în practică, discromaţii români tot în ţară fac şcoala de şofer, eventual deschizand ceva mai larg portmoneul?
• şoferilor europeni ce intră în ţară nu li se face test de perceţia culorilor la graniţă?
• medicii oftalmologi nu ştiu şi/sau nu le pasă că situaţia din România e probabil unică?
• celor mai mulţi români puţin le pasă, nici medicilor de discromaţi, nici discromaţilor de legile absurde?

Scrisoare deschisă către onor. 35 de reprezentanţi ai românilor în Parlamentul European

Stimaţii noştri,

Mă numesc Vasile Tomoiagă şi sunt discromat. La fel ca aproximativ 850.000 de români de sex masculin şi 40.000 persoane de sex feminin. Şi poate la fel ca doi dintre dumneavoastră. Spun doi pentru că statistic 8 procente (sau unul din 12) bărbaţi moştenesc o defecţiune genetică manifestată printr-o percepţie puţin diferită a culorilor, afecţiune numită discromatopsie. Discromaţii, în general şi în marea majoritate, disting şi roşul şi verdele, dar contrastul între anumite culori/nuanţe apropiate în spectrul vizual poate fi mai scăzut decât la cei care văd normal. De exemplu, eu nu văd zmeura coaptă de la 15-20 de metri, dar sora mea o vede. Însă n-am spus niciodată că cineva are ochii roşii când erau verzi, nici n-am trecut (neintenţionat) pe culoarea roşie a semaforului.

Cei mai mulţi dintre dumneavoastră probabil că nu cunoaşteţi amănunte despre această anomalie, şi poate că vă miră şi numărul foarte mare de persoane afectate. Dacă am trăi de la graniţa cu Ungaria spre vest, până în estul continentului american, sau din nordul Canadei până în sudul Australiei nici nu ar trebui să ne facem griji sau să ne intereseze detalii despre discromatopsie sau discromaţi. Dar România este o ţară aparte în această privinţă. Pentru că la noi discromat este sinonim cu inapt şofer.

Această anormalitate este contrabalansată într-un mod mioritic tragi-comic de o alta: predilecţia românului ca parte a unei societăţi “afectiv-difuze” de a utiliza “pilele, relaţiile, cunoştinţele [...] pentru suprimarea greutăţilor birocratice”, cum scrie Dan Ungureanu & Xandrei Popescu în excelentul articol-analiză Mentalitate si ideologii (Cultura, Nr. 15 (120), 19 aprilie 2007). Acest lucru mi s-a confirmat din nou şi din nou atât în discuţiile private cât şi pe forumurile de pe internet unde s-a scris despre acest subiect, când în majoritatea covârşitoare a cazurilor am fost sfătuit amical să deschid portmoneul sau să schimb examinatorul până la obţinerea rezultatului satisfăcător.

Acesta este şi motivul pentru care dumneavoastră nu ştiţi despre existenţa problemei acestor 900.000 de români. Dacă medicul îi spune omului nostru că nu poate conduce din cauza unei probleme de vedere cu nume complicat când el vede musca la 7 metri şi ştie care-i ăla verde şi care-i ăla roşu iar culorile semaforului nu le-a confundat niciodată, acesta nu se lasă păgubaş aşa uşor. Dacă are nevoie de permis, permis o să aibă. Astfel interdicţia legală de a fi şofer pentru discromaţi se transformă într-un pretext în plus pentru a da şi/sau a cere mult hulita şi des întrebuinţata şpagă. Însă nu trebuie să fie aşa. Unul din mobilele principale ale hotărârii de a demara acest proiect a fost refuzul de a trece pe lângă lege, cu atât mai mult cu cât în acest caz legea este aberantă.

Pentru a înţelege mai bine contextul şi motivaţia demersului de eliminare a restricţiei de a fi şofer pentru discromaţi, vă rog să urmăriţi cu atenţie puţină istorie. În toamna anului 2006 am fost declarat inapt şofer de către un medic oftalmolog al Policlinicii CFR Cluj-Napoca, în urma examinării cu panşele Ishihara şi a vederii în lumină crepusculară. Împreună cu Radu Popescu, un discromat (şofer) care locuieşte în SUA ne-am documentat cât mai bine cu putinţă din informaţia prezentă pe internet şi personal am alcătuit un memoriu cu 4 pagini de explicaţii şi 3 anexe pe care l-am trimis în februarie 2007 la secţia de oftalomologie a câte unui spital sau policlinică din fiecare reşedinţă de judeţ, la Societatea Română de Oftalmologie, la Ministerul Sănătăţii, şi la 4 Universităţi de Medicină şi Farmacie (Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara). La exact o saptamână am trimis memoriul prin email la principalele televiziuni (în afară de OTV), ziare şi radiouri, apoi la Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale (CENTRAS), la Asociatia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România şi la Fonduri Structurale. De la Ministerul Sănătăţii mi s-a răspuns că petiţia a fost transmisă Comisiei de Oftamologie care este abilitată să analizeze şi să soluţioneze cererea mea. Comisia nu a trimis nici un răspuns deşi este o instituţie publică şi prin lege este obligată să răspundă într-un interval de timp stabilit. Motivaţia lipsei răspunsului mi-a fost comunicată prin telefon de către preşedinte, doamna medic primar oftalmolog Monica Pop, director al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti care este fermă în convingerea ei de a nu acorda calificativul apt discromaţilor, şi care nu va accepta aşa ceva atâta timp cât va fi preşedinte. În 29 iunie am cerut explicaţii scrise Comisiei de Oftalmologie (comisie consultativă a Parlamentului), în care să motiveze solid, ştiinţific, medical, cu studii de specialitate şi coroborat cu practici similare internaţionale teza că discromaţii sunt periculoşi ca şoferi. Nu este nevoie să spun că explicaţia nu a sosit nici în ziua de azi. După o lună am apelat la Centrul SOLVIT printr-o petiţie bine argumentată în care am cerut ajutor european pentru soluţionarea problemei discromaţilor, având în vedere că intern am avut parte de ignoranţă. Dat fiind că nu era în abilitatea SOLVIT acest caz, am retrimis documentul Comisiei de Petiţii a Parlamentului European. Aceştia au luat act de cererea mea ca cetăţean european şi am primit răspuns prompt în care mi s-a spus că petiţia va fi evaluată şi dacă este acceptată va fi examinată de comisie într-o şedinţă deschisă publicului.

Între timp am încercat să adun date despe legile din alte ţări în ce priveşte discromaţii, şi până acum am aflat că în Olanda “discromatopsia nu reprezintă o restricţie/impediment pentru şoferi”, în Noua Zeelandă “nu există cerinţe pentru testarea vederii cromatice în determinarea aptitudinilor de a conduce”, în Canada “vederea culorilor nu este o cerinţă pentru conducerea sigură”, în Statele Unite “studiile arată că nu există nici o asociere între deficienţa de percepţie cromatică şi abilitatea redusă de a conduce”, în Germania “discromatopsia reprezintă o problemă doar în cazul persoanelor care doresc să obţină permisul de conducere pentru şoferi profesionişti”, în Elveţia “discromaţilor li se permite să aibă permis de conducere”, iar în Franţa “discromatopsiile sunt compatibile [cu calitatea de şofer]. Candidatul va fi informat [despre anomalia sa de vedere]“.

În România însă Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 87 din 03.02.2003 pentru aprobarea listei afectiunilor medicale incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicule include discromatopsiile, iar Ordinul nr. 350 din 12/04/2003 privind modificarea Ordinului nr. 87/2003 nu le mai specifică explicit, ci doar că permisul de conducere auto nu se va elibera sau nu se va reînnoi persoanelor care sufera de orice afectiune oftalmologica care compromite siguranta condusului. În convorbirea telefonică (iniţiată de mine) cu doamna Monica Pop mi s-a spus că a fost o eroare omiterea discromatopsiilor din listă şi că acest lucru va fi corectat. Oricare ar fi situaţia legală (care este cel puţin ambiguă) practica testării eliminatorii cu planşele Ishihara este încă omniprezentă, o parte din vină fiind şi ignoranţa medicilor oftalmologi.
Având în vedere caracterul evident ne-european, izolant, discriminatoriu şi aberant (un discromat vest-european poate conduce fără nici o restricţie similară în România dar discromatului român nu i se permite să conducă pe pământul ţării sale) ale reglementările legale în ce-i priveşte pe discromaţii care doresc să devină şoferi amatori, avem încredere că această cauză va fi studiată de dumneavoastră şi apărată în Parlamentul European la momentul potrivit.

În numele celor 900.000 de români discromaţi, vă mulţumim pentru grija cu care veţi reprezenta şi apăra interesele noastre şi aştept cu interes rezultatele implicării dvs. susţinute.

Notă: toate documentele aferente, text şi/sau fotocopii, cât şi explicaţii detaliate se află pe blogul http://discromat.wordpress.com/

(Se poate începe de la harta site-ului: http://discromat.wordpress.com/harta/).

---

Scrisoarea a mai fost trimisă la HotNews (4 Feb), Evenimentul Zilei (5 Feb), grupul yahoo romania_eu_list (6 Feb), România Liberă (7 Feb), Ziua şi Ziua de Cluj (13 Feb), Gândul (15 Feb), Jurnalul Naţional (19 Feb).

dependenţa de context a percepţiei culorilor

Pagina de Wikipedia a culorii maro prezintă în dreapta o iluzie optică foarte interesantă:

Cele două discuri de culoare maro respectiv portocaliu sunt în mod obiectiv identice. Ba mai mult, şi griul din pătratele care le înconjoară este tot identic. Dar percepţia noastră asupra culorilor respective depinde complet de albul faţă de care le comparăm, sau cât de aproape de alb sunt culorile din jur.

Oricât de atentă ar fi privirea noastră, nu se poate să fim de acord că cele două discuri au aceeaşi culoare, sau că griul din jurul lor e identic. Dar să vedem ce se întâmplă dacă legăm cele două discuri:

Dacă scepticismul încă persistă, să vedem ce se întâmplă dacă legăm cele două arii gri din jurul discurilor:

Imaginea această este foarte potrivită pentru a înţelege mai bine atât motivele pentru care discromaţii nu recunosc cifrele înscrise pe planşele Ishihara, dar şi cât de inadecvate sunt aceste teste pentru a judeca aptitudine discromaţilor de a se descurca în trafic.

Prima lecţie importantă este că toţi oamenii interpretează culorile în funcţie de contextul imediat al acestora. Griul de lângă discul din partea de sus apare mai închis pentru ca este mai mult alb în jurul lui. Interpretarea “greşită” a griului duce la interpretarea greşită a maroului (pe monitor poate apărea ca portocaliu închis). Testele Ishihara au fost concepute tocmai pentru a depista acei indivizi care interpretează diferit de majoritate anumite culori în anumite contexte foarte specifice. Astfel, contrastul între bulinele ce formează cifra şi restul bulinelor nu este perceput la fel de puternic ca şi la cei cu vedere normală. În viaţa de zi cu zi însă întâlnim o multitudine uriaşă de combinaţii de culori şi contexte, astfel încât este chiar posibil ca anumite culori sa apară mai distinct pentru discromaţi decât pentru ceilalţi.